Home » D:News » Atenţie! Mobila carnivoră ne va intra în case (FOTO/VIDEO)

Atenţie! Mobila carnivoră ne va intra în case (FOTO/VIDEO)

Publicat: 10.02.2011
James Auger şi Jimmy Loizeau sunt doi designeri de interior foarte excentrici, care au inventat mobila carnivoră. Da, aţi citit bine, este vorba despre piese de mobilier care consumă carne, construite în parteneriat cu inginerii de la Bristol Robotics.

Să începem cu ceasul digital de perete al artiştilor, care nu
necesită baterie sau priză deoarece îşi recoltează energia necesară funcţionării
din consumul de muşte. Acest ceas carnivor – 8 insecte „digerate”
îl fac să meargă aproximativ 12 zile – este doar un prototip. Nu
prinde suficiente prăzi încât să alimenteze atât motoraşul de
hrănire cât şi funcţia de ceas, dar reprezintă un prim pas în
această direcţie.

Printre dispozitive se numără şi o lampă alimentată în aceeaşi
manieră, tot de insecte zburatoare, precum şi o măsuţă de cafea,
mai cruntă, care lasă la vedere bucăţele de brânză ce atrag
şoarecii. Odată ce muşcă momeala, rozătoarele sunt prinse, trase
către unul dintre picioarele mesei şi ghilotinate de o lamă
rotitoare. Fireşte, energia astfel rezultată este folosită pentru
acţionarea mecanismelor folosite în capturile ulterioare.

Acest… progres pare să ne ducă ceva mai aproape de împlinirea
scenariului preferat al multor amatori de ştiinţifico-fantastic,
conform căruia într-o zi maşinile vor dezvolta minţi proprii, vom
învăţa cum să se repare, cum să se reproducă şi cum să îşi găsească
surse de energie, ajungând să ne succeadă evolutiv şi să devină
rapid un fel de supra-fiinţe care vor stăpâni
Pământul.

Sursa: NPR

Descoperă lumea în care
trăieşti:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase