Home » D:News » Primul nascut este mai destept decat fratele sau mai mic

Primul nascut este mai destept decat fratele sau mai mic

Primul nascut este mai destept decat fratele sau mai mic
Publicat: 25.06.2007
Ordinea in care sunt nascuti fratii influenteaza coeficientul de inteligenta al copiilor, favorizand primii nascuti, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Norvegia si publicat in revista Science, informeaza CBS News.

Autorii studiului, cercetatorii de la Institutul national pentu medicina muncii din Oslo, au utilizat datele oferite de peste 250.000 de barbati la incorporarea in armata.

Expertii se contrazic de decenii asupra unei posibile influente pe care ar putea sa o aiba ordinea in care sunt nascuti fratii asupra acestora.

Cei care sprijina teoria spun ca fiii mai mari au parte de toata atentia parintilor in prima etapa a vietii. Altii spun ca diferentele se formeaza in uter, pentru ca fiecare sarcina anterioara a mamei a contribuit la cresterea numarului de anticorpi care ataca creierul fatului. In acelasi timp, exista un numar de persoane care spun ca relatia dintre ordinea in care sunt nascuti fratii si coeficientele de inteligenta ale acestora este una falsa.

Autorii acestui studiu spun ca rezultatele lor sunt semnificative, dar ca diferentele intre coeficientele de inteligenta al fratilor nu sunt determinate de factori biologici, ci mai degraba sociali. De exemplu, potrivit unor studii, un barbat care s-a nascut al treilea intr-o familie si care a devenit al doilea fiu dupa ce si-a pierdut un frate mai mare este mai inteligent decat un barbat care s-a nascut al doilea intr-o familie.

Profesorul Frank Sulloway, de la Institutul de cercetare sociala si a personalitatii din cadrul Universitatii din California este de parere ca fratii mai mari au tendinta de a avea un coeficient de inteligenta superior celui al mezinului datorita rolului sau de educator.

"Tendinta primilor-nascuti de a ocupa nisa unui parinte surogat si de a prelua rolul unui frate matur, autodisciplinat si constient, poate explica de ce fratii mai mari au un coeficient de inteligenta mai ridicat", a spus acesta. (MEDIAFAX)

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase