Înapoi la articol

Oamenii de ştiinţă au aflat, în sfârşit, de ce ne îngrăşăm la vârsta mijlocie. Iată ce putem face pentru a preveni asta!

Creşterea în greutate la vârsta mijlocie este adesea atribuită încetinirii metabolismului, lipsei de timp pentru a face mişcare sau pur şi simplu creşterii capacităţii de a aprecia mâncarea bună. Dar, în realitate, cauza ar putea fi alta, indică un studiu recent: sistemul de semnalizare prin care creierul ne spune că am mâncat destul devine, cu vârsta, mai puţin eficient, aşa că ne ia mai mult timp ca să ne simţim sătui şi, în consecinţă, mâncăm mai mult pentru a ajunge la senzaţia de saţietate.