Înapoi la articol

Noi rezultate indică prezenţa unei noi forme ale materiei. Poate oferi posibilitatea pentru generarea energiei nelimitate

În prezent, cel mai greu element din tabelul periodic este oganessonul, care are o masă atomică de 294 şi a fost numit în mod oficial în 2016. Ca fiecare element din tabelul lui Mendeleev, aproape întreaga masă a oganessonului provine de la protoni şi neutroni (tipuri de barioni) care sunt formaţi din câte trei quarci fiecare. O trăsătură crucială a acestei materii barionice este că aceşti quarci din componenţa ei sunt legaţi între ei de forţa nucleară tare, ceea ce îi face inseparabili. Particulele realizate din quarcii legaţi între ei (precum protonii şi neutronii) sunt numite hadroni, iar savanţii se referă la starea de bază a materiei barionice ca fiind „materie hadronică”.