Home » Istorie » În urmă cu 55 de ani s-a stins din viaţă liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej

În urmă cu 55 de ani s-a stins din viaţă liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej

Autor: Mihaela STOICA 03.19.2020
În urmă cu 55 de ani s-a stins din viaţă liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej
Pe 19 martie 1965 a încetat din viaţă Gheorghe Gheorghiu Dej, prim secretar al CC al PCR şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române.

Născut în anul 1901 într-o familie săracă de muncitori bârlădeni, Gheorghiu Dej urmează meseria de electrician şi se lasă atras de mirajul comunismului la vârsta de 29 de ani, atunci când se înscrie în PCR. Este arestat în anul 1933 şi, trei ani mai târziu, devine lider al comuniştilor din închisori. În timpul lui Ion Antonescu este transferat în lagărul de la Târgu-Jiu, acolo unde îşi petrece cea mai mare parte a detenţiei pe perioada celui de al doilea Război Mondial. Tot aici împarte celula cu un alt deţinut celebru, nimeni altul decât viitorul preşedinte Nicolae Ceauşescu, cel pe care îl iniţiază în „tainele” doctrinei comuniste.

Lider politic influenţat puternic de politica lui Stalin, Dej devine preşedinte al ţării în anul 1952, nu înainte de a epura partidul de membrii facţiunii moscovite ai căror lider era nimeni alta decât Ana Pauker. Dej este artizanul eliberării României de către ocupaţia sovietică şi tot el dă primele semne de „rebeliune” faţă de Moscova, atunci când respinge ideea unei Românii care să devină „grânarul” blocului sovietic. Dej este cel care pune bazele Combinatului Siderurgic de la Galaţi, a fabricilor care să susţină industria grea şi chiar închide Editura Cărţii Ruse din România. Pe de alta parte, Dej este artizanul a mii de arestări şi morţi din rândul intelectualilor şi a „aşa-zişilor” duşmani ai poporului, atitudine care îl transformă în ochii românilor într-un veritabil dictator. Şi totuşi, comunismul promovat de Dej este unul de factură naţionalistă, el făcând referiri făţişe la Basarabia românească şi chiar demarează relaţiile diplomatice cu SUA în plin război rece.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a stins în anul 1965 de un presupus cancer la ficat, Ion Mihai Pacepa susţinând, însă, ideea unei iradieri în timpul unei vizite a liderului român la Moscova, asta ca urmare a politicii sale tot mai independente. În urma sa venea cel care avea să ducă România în regretabila „Epocă de Aur”, protejatul lui Dej, Nicolae Ceauşescu.

Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 19 martie:

1702 – Ana Stuart devine regină a Angliei.

1809 – S-a născut scriitorul rus Nikolai V. Gogol, autor al „Serilor în cătunul de lângă Dikanka” – 1831, „Arabescuri” – 1835 şi „Taras Bulba” (m. 4 mar. 1852).

1813 – S-a născut exploratorul britanic David Livingstone. A devenit celebru datorită luptei sale împotriva sclaviei (m. 1 mai 1873).

1888 – A demisionat guvernul condus de I.C.Brătianu. S-a format un nou guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.

1889 – Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteţă Regală.

1895 – S-a născut, la Câmpulung Muscel, poetul Ion Barbu, pseudonimul matematicianului Dan Barbilian. Este autorul lucrărilor „După melci” – 1921 şi „Joc secund” – 1930 (m. 11 august 1961).

1900 – S-a născut fizicianul Frederic Joliot-Curie, laureat al Premiului Nobel în anul 1935. În 1934, a obţinut primul element radioactiv artificial – o formă radioactivă a fosforului. În 1939, a demonstrat, împreună cu soţia sa, că fisiunea atomului de uraniu poate duce la o reacţie în lanţ. Este promotorul chimiei anorganice (m. 14 aug. 1958).

1917 – S-a născut Dinu Lipatti, pianist de reputaţie mondială şi compozitor (m. 1950).

1945 – Dictatorul Adolf Hitler semnează decretul Nero, ceea ce presupunea distrugerea infrastructurii economiei germane.

1946 – Guiana Franceză, Guadalupe, Martinica şi Reunion devin „Provinciile Franţei de peste mări”.

1953 – A fost transmisă, pentru prima dată în direct, ceremonia decernării Premiilor Oscar.

1958 – A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.

1987 – A încetat din viaţă fizicianul francez Louis de Broglie; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (n. 15 aug 1892).

2002 – S-a încheiat operaţiunea Anaconda din cadrul intervenţiei trupelor americane în Afganistan.

2003 – Preşedintele american, George W. Bush, a informat Congresul în legătură cu intenţia sa de a declanşa un război în Irak, ca urmare a eşecului diplomaţiei în încercarea de a dezarma regimul de la Bagdad.

2005 – Pugilistul român Lucian Bute a câştigat centura NABA la categoria supermijlocie.

2008 – Paul Scofield, unul dintre cei mai mari actori clasici britanici, recompensat cu premiul Oscar în 1967 pentru rolul Thomas Morus din filmul „Un om pentru toate anotimpurile”, a murit (n. ianuarie1922).

2008 – Autorul britanic de science-fiction Arthur C. Clarke a încetat din viaţă. Opera sa de referinţă este romanul „Odiseea spaţială 2001”, care a fost urmat de o celebră ecranizare a regizorului american Stanley Kubrick (n. 16 dec. 1917).

2008 – Senatul a adoptat Ordonanţa ANI.

2009 – Cântăreţul de muzică populară Ion Dolănescu a murit. A înregistrat 50 albume, dintre care „M-am născut în Carpaţi”, „Cântece şi balade din ţara novicilor”, „Romanţe şi cântece de petrecere” şi „Hăulite”. (n. 25 ianuarie 1944)

Cele mai noi articole
Recif de corali mai înalt decât Empire State Building din New York, descoperit în Marea Barieră de Corali
Recif de corali mai înalt decât Empire State Building din New York, descoperit în Marea Barieră de Corali
Un om de știință rus s-a infectat pentru a doua oară cu COVID-19, pentru un experiment de imunitate
Un om de știință rus s-a infectat pentru a doua oară cu COVID-19, pentru un experiment de imunitate
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Studiu. Maimuțele s-au auto-domesticit, la fel ca și oamenii
Studiu. Maimuțele s-au auto-domesticit, la fel ca și oamenii
O moleculă „ciudată” descoperită în atmosfera lui Titan nu a mai fost găsită niciodată într-o altă atmosferă
O moleculă „ciudată” descoperită în atmosfera lui Titan nu a mai fost găsită niciodată într-o altă atmosferă
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
O nouă abordare matematică poate simplifica modul în care sunt antrenați algoritmii de inteligență artificială
O nouă abordare matematică poate simplifica modul în care sunt antrenați algoritmii de inteligență artificială
Record. Astronomii au descoperit 39 de valuri gravitaționale în doar șase luni
Record. Astronomii au descoperit 39 de valuri gravitaționale în doar șase luni
Dacă învățăm ce ne place creierul asimilează informaţiile mult mai rapid
Dacă învățăm ce ne place creierul asimilează informaţiile mult mai rapid
Masca de protecție nu este suficientă dacă sunt mulți oameni în interior. De ce mai este nevoie
Masca de protecție nu este suficientă dacă sunt mulți oameni în interior. De ce mai este nevoie
Ce spun românii despre vaccinarea împotriva COVID-19
Ce spun românii despre vaccinarea împotriva COVID-19
Disneyland Paris s-a închis pentru a doua oară în acest an
Disneyland Paris s-a închis pentru a doua oară în acest an
Imagini impresionante cu cerbi care se duelează în pădurile Brașovului. Animalele se luptă pentru dreptul la împerechere
Imagini impresionante cu cerbi care se duelează în pădurile Brașovului. Animalele se luptă pentru dreptul la împerechere
SUA face unele concesii pentru Huawei
SUA face unele concesii pentru Huawei
Un nou atacat malware de tip bancar Emotet a avut loc în România
Un nou atacat malware de tip bancar Emotet a avut loc în România
Lista bolilor pentru care se instituie izolare acasă sau în spitale
Lista bolilor pentru care se instituie izolare acasă sau în spitale
Depozitele vaste de gaz metan din Oceanul Arctic au început să fie eliberate în atmosferă
Depozitele vaste de gaz metan din Oceanul Arctic au început să fie eliberate în atmosferă
Un studiu a identificat cele 5 simptome care pot prezice o formă persistentă de COVID-19
Un studiu a identificat cele 5 simptome care pot prezice o formă persistentă de COVID-19