Home » Istorie » Cea mai veche şampanie, de circa 200 de ani, nu poate fi consumată, aşa cum se credea anterior

Cea mai veche şampanie, de circa 200 de ani, nu poate fi consumată, aşa cum se credea anterior

Cea mai veche şampanie, de circa 200 de ani, nu poate fi consumată, aşa cum se credea anterior
Publicat: 15.10.2018
După descoperirea în 2010 a unei epave în Marea Baltică, în apropierea insulei independente Aaland la sud-vest de Finlanda, care conţinea recipiente cu bere şi şampanie ce datează din 1825, mulţi credeau că şampania mai poate fi băută. Un nou studiu aduce însă o veste proastă: şampania nu este de băut.

Data exactă a scufundării navei nu a putut fi determinată, dar tipul navei indică faptul că a fost construită în primul sfert al secolului XIX. Marea Baltică a păstrat băutura bine şi din acest motiv a existat mult entuziasm în Aaland cu privire la posibilitatea ca cea mai veche şampanie de băut să se găsească la ei, scrie The History Blog.

De fapt, entuziasmul a fost atât de mare încât două sticle de şampanie au fost desfăcute chiar la conferinţa de presă, la câteva luni după descoperire. Băutura era foarte dulce (în acea perioadă, şampania avea 100 de grame de zahăr în loc de 9 cât are astăzi), dar a putut fi băută, fără efecte secundare de luat în seamă.

Cei de pe insulă se pregăteau să scoată la licitaţie sticle de şampanie de pe epavă, conţinutul lor fiind amestecat cu băuturi moderne pentru a fi mai uşor de digerat pentru publicul modern.

Demersul a fost oprit, întrucât marca franceză Veuve-Clicquot care pregătea şi îmbutelia 3-4 dintre cele 168 de sticle, a analizat şampania şi a considerat-o de nebăut. De aceea, „acum, păstrăm sticlele de şampanie ca piese de muzeu, nu ca pe ceva consumabil”, a precizat Tony Asumaa, ministrul culturii din Aaland.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Epava unei nave imperiale ruseşti a fost descoperită. La bordul ei s-ar putea afla o comoară în valoare de 130 de miliarde de dolari

Descoperire importantă în adâncul Pacificului: Epava primului portavion scufundat în Al Doilea Război Mondial a fost descoperită după 76 de ani

Arheologii susţin că au găsit epava navei lui James Cook, rezolvând unul dintre cele mai mari mistere ale adâncurilor mării

Noi descoperiri uriaşe în legătură cu celebra navă ”Marte” care s-a scufundat acum mai bine de patru secole. ”Este unică în totalitate”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase