Home » Istorie » Întâmplările care l-au făcut pe Caligula să fie considerat unul dintre cei mai bizari şi sângeroşi conducători din istorie

Întâmplările care l-au făcut pe Caligula să fie considerat unul dintre cei mai bizari şi sângeroşi conducători din istorie

Întâmplările care l-au făcut pe Caligula să fie considerat unul dintre cei mai bizari şi sângeroşi conducători din istorie
Publicat: 05.05.2019
Fiecare împărat roman a fost făptaşul unor întâmplări ciudate, dar nimeni nu s-a putut compara cu Caligula (37-41 e.n.). Acesta este printre puţinii conducători pe care istoricii i-au considerat cu probleme psihice.

A ordonat armatei să atace Canalul Mânecii

O legendă spune că odată Caligula a declarat război zeului Neptun, punându-şi soldaţii să înjunghie apa din Canalul Mânecii. Povestea poate fi exagerată, dar nu există îndoială că împratul şi-a trimis armata în apă, iar nici cele mai liniştite versiuni nu îl pun în cea mai favorabilă lumină, scrie Listverse.

Versiunea acceptată de mulţi istorici este aceea că în urma campaniei eşuate din Britania, Caligula le-a spus soldaţilor să ia scoici şi pietre ca plată pentru serviciul militar, întrucât aceştia erau pe punctul de a se revolta că li s-au tăiat salariile.

A călărit printr-un golf pentru a-i dovedi unui ghicitor că nu are dreptate

Cea mai mare realizare a împăratului este construirea unui pod plutitor de 5 kilometri peste Golful Baiae. La acea vreme, nu se mai auzise de un astfel de pot şi a făcut-o din ciudă.

Înainte să devină împărat, un astrolog numit Thrasyllus a spus că acesta are „la fel de multe şanse de a deveni împărat cum are să meargă cu calul peste Golful Baiae”. Caligula a construit podul doar pentru a-i face în ciudă astrologului.

Nu lăsa pe nimeni să spună ceva de capre când era de faţă

Caligula avea o problemă cu părul, care creştea peste tot, cu excepţia creştetului. De aceea, s-a asigurat că nimeni nu va râde de el. În acest sens, a interzis oamenilor să spună „capră” în prezenţa lui.

A ordonat o execuţie în masă deoarece credea că oamenii se roagă împotriva lui

Atunci când Caligula a devenit împărat, a invitat unul dintre inamicii politici ai lui Tiberius, ultimul împărat, să se întoarcă la Roma. Unul dintre ei a spus că s-a rugat mereu ca Tiberius să fie omorât, iar Caligula să ajungă împărat.

Judecata lui Caligula a fost alta: atunci când acesta s-a rugat pentru moartea lui Tiberius, împăratul a murit. Ceea ce înseamna că erau şanse mari ca oamenii exilaţi de Caligula să se roage de asemenea împotriva lui. De aceea, împăratul a ordonat să omoare fiecare persoană pe care a exilat-o. Iar de atunci, a făcut un obicei: orice inamic politic era omorât şi nu exilat, aşa cum se întâmpla înainte.

A încercat să înlocuiască capul de pe o statuie a lui Zeus cu al său

Caligula avea în plan tăierea capului statuiei lui Zeus din Olimp – una dintre cele şapte minuni ale lumiii antice – pentru a-l înlocui cu al lui. A angajat un grup de preoţi şi a format un set de ritualuri extravagante în onoarea lui. Pentru a arăta devoţiune lui caligula, un taur sacrificat nu ajungea. Veneratorii săi trebuiau să sacrifice păsări flamingo şi păuni.

Obsesia sa de a se declara zeu aproape a dus la o revoltă. Frustrat că evreii nu îl venerează suficient, Caligula i-a ordonat lui Petronius, guvernator al Siriei, să construiască o statuie masivă a lui în interiorul Templului din Ierusalim. Evreii erau pregătiţi să se revolte dar Petronius l-a făcut pe Caligula să renunţe la idee. Totuşi, Caligula i-a tăiat capul guvernatorului ca pedeapsă pentru că l-a făcut să se răzgândească.

A construit palate masive plutitoare în care aveau loc orgii

Plasate pe Lacul Nemi, aceste construcţii gigantice erau luxoase, fiind folosite pentru organizarea orgiilor, unde cele mai preferate oaspete erau surorile lui. Dar nu s-a oprit la incest.

Caligula a ordnonat nobililor să îşi aducă nevestele. Le alinia în faţa lui, inspectându-le corpurile, alegând una care mergea în camera sa. Apoi se întorcea, stătea cu soţul femeii, povestindu-i cum a fost soţia sa în pat.

Şi-a invitat calul să bea vin la cină

Conform mai multor surse, Caligula şi-a tratat calul mai bine decât îi trata pe mulţi oameni. De fapt, calul avea propria sa casă cu mai multe camere, cu mobilă şi cu sclavi care trebuiau să îndeplinească fiecare „ordin” al calului.

Mai mult, Incitatus, aşa cum îl chema pe cal, stătea la cină cu Caligula, unde beau vin din cupe din aur.

A ameninţat că va bate un zeu

Există înregistrări care atestă faptul că împăratul avea probleme psihice grave. Dormea doar 3 ore pe noapte, pentru că halucinaţiile erau cele mai rele în această perioadă. Spre exemplu, se plângea că a stat treaz toată noaptea pentru că oceanul vorbea cu el.

De asemenea, vorbea cu zeul Jupiter, dar nu într-un mod religios, ci mai degrabă se certa cu el. Filozoful Seneca l-a văzut pe Caligula cum îl ameninţa pe zeu. Se uitau la un balet atunci când a început să fulgere. Enervat că zeii întrerup spectacolul, Caligula a ieşit şi a început să ţipe la jupiter, ameninţându-l că îl va bate.

A ordonat devorarea de către lei a unor oameni nevinovaţi pentru că era plictisit

În Roma antică, criminalii erau executaţi în public, spre plăcerea oamenilor. Nu a fost ideea lui Caligula, dar era un mare susţinător al ideii. Odată, când nu erau criminali de executat, a ordonat aruncarea unei părţi din public în interiorul coloseumului pentru a fi devorată de animale.

A forţat un om să bea cu el după ce l-a omorât pe fiul acestuia

Caligula a executat un bărbat pentru că acesta era prea frumos, fiind invidios pe înfăţişarea sa. Tatăl acestuia a făcut tot ce-i stă în putinţă să-i salveze viaţa. L-a implorat pe Caligula să nu îl omoare, dar a avut efectul opus. Ca răspuns, Caligula a grăbit execuţia fiului şi l-a invitat pe tată să cineze şi să bea cu el imediat după moartea fiului.

Bărbatul a fost forţat să bea în cinstea împăratului şi să accepte toate darurile pe care i le-a dat Caligula. Conform lui Seneca, omul trebuia să stea acolo şi să zâmbească, ştiind că şi ceilalţi fii ar muri dacă arăta semne de necaz.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Experţii au început căutările navei pe care Caligula organiza, acum 2.000 de ani, petreceri şi orgii sexuale

O piesă din mozaic ce i-a aparţinut sângerosului împărat Caligula a fost descoperită în apartamentul unei femei

În pat cu romanii. Bazele Romei Antice s-au pus cu un viol. Au urmat orgiile, incestul şi prostituţia împărăteselor

Şi-a numit Caligula calul în funcţia de consul?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase