Prima pagină Istorie

Obiectul neobişnuit găsit pe o barcă de salvare a Lusitaniei, nava scufundată în Primul Război Mondial

Alexandru Voiculescu 04.15.2019 | ● Vizualizări: 9749
Captură foto: Youtube     + zoom
Galerie foto (2)

În mai 1915, vaporul de pasageri Lusitania a fost torpilat de un submarin german şi s-a scufundat, ducând la moartea a circa 1.100 de persoane. Acum, la aproape 104 ani de la atac, un biscuite tare extrem de rar a fost găsit pe una dintre bărcile de salvare.

Acum, acesta este scos la licitaţie în Marea Britanie. Realizat din făină, sare şi apă, biscuiţii de acest tip trebuiau să reziste mult, fiind des întâlniţi în voiaje de lungă turată şi în campaniile militare, scrie Fox News.

Biscuitele va fi scos la licitaţie pe 27 aprilie la casa Henry Aldridge and Son. Biscuitele vine alături de o scrisoare a unui soldat britanic care explică modul în care a obţinut obiectul.

Soldatul a luat biscuitele de la una dintre bărcile de salvare a Lusitaniei atunci când supravieţuitorii au ajuns la Queenstown (acum Cobh) din Irlanda.



„Cred că aceşti biscuiţi sunt puşi în bărcile de salvare pentru a hrăni oamenii de la bordul lor, în caz că trebuie parcursă o distanţă mare pe parcursul mai multor zile”, a scris soldatul.

„Se crede că există doar doi biscuiţi de acest tip în întreaga lume”, a precizat Andrew Aldridge de la casa de licitaţii.

Preţul estimat al biscuitelui este între 3.920 şi 6.533 de dolari.

Lusitania călătorea de la New York la Liverpool când a fost scufundată de U-20 în apropierea coastei Irlandei pe 7 mai 1915. 1.198 din cei aproape 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au murit în atac. Mai mult de 100 de americani şi-au pierdut vieţile, ceea ce a reprezentat un factor important pentru intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial în 1917.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

SURPRIZA pe care a avut-o un canadian după ce a aflat că aparatul său foto a putut fi recuperat dintr-un naufragiu - FOTO

Epava unui submarin german din Primul Război Mondial, atracţie locală pentru o localitate din Franţa

Arheologii au descoperit o groapă comună care are legătură cu una dintre cele mai sângeroase bătălii maritime

La Belle, vasul care a fost descoperit după 300 de ani de la naufragiu