De ce albim?

Autor: Alexandra PELE 03.18.2015
De ce albim?
Culoarea părului este dată de celule numite melanocite. Melanocitele produc pigmenţii naturali ai părului, dar şi ai pielii sau ai ochilor. Aceşti pigmenţi sunt absorbiţi de foliculul firului de păr.

Culoarea părului depinde de concentraţia a două grupuri de melanocite: eumelanins (pentru pigmenţi maro şi negri) şi pheomelanins (pentru roşu şi galben). Variaţia acestor pigmenţi duce la diferite coloraturi ale părului (şaten, brunet, blond, roşcat).

Încărunţirea şi mai apoi albirea părului ţin de procesul de creştere. Acesta este ciclic şi are trei etape: anagen (de creştere), catgen (de tranziţie) şi telogen (latentă).Etapa anagen poate dura între trei şi cinci ani. Părul poate creşte între 36 şi 60 de centimetri în această perioadă.

La sfârşitul ciclului, părul cade, iar folicul rămâne gol până la începerea următorului ciclu de creştere. Producţia de pigment respectă, de asemenea, acest proces. Când celulele de pigment se dezactivează la sfârşitul unui ciclu, însă nu reîncep să mai producă pigmenţi la începutul următorului ciclu de creştere, părul devine cărunt.

Există mai multe cauze care determină oprirea producerii de pigmenţi. Una dintre acestea este deteriorarea melanocitelor. Totodată, dacă ”rezervorul” de celule stem ale melanocitelor, situat în partea de sus a folicului de păr este plin, producţia de pigment continuă. Când se epuizează celulele stem, producţia de pigment se opreşte şi firul de păr cărunţeşte.

Sursă: Iflscience.com

Cele mai noi articole
Declinul gheții din Arctica forțează urșii polari să folosească de 4 ori mai multă energie pentru a supraviețui

Armata SUA dezvoltă o armă de tip laser care poate vaporiza metalul prin pulsații electromagnetice rapide

Unde este roverul Perseverance în imaginile impresionante surprinse cu planeta Marte

Cum să îți folosești telefonul mobil sau computerul pentru hotspot Wi-Fi

Serbia intenționează să interzică exporturile de litiu

17.000 de cutremure au lovit Islanda în ultima săptămână. O erupție ar putea fi iminentă

Reacția ANSVSA: Pâinea neambalată nu transmite COVID-19

Un potențial contraceptiv masculin și-a dovedit eficiența

Asteroidul Apophis trece sâmbătă pe lângă Pământ. Cât de mult se va apropia de noi

Cinci metode ciudate prin care poți să arzi mai multe calorii

Pfizer face concedieri în Belgia şi mută un departament în România

După Germania, o altă ţară aprobă vaccinul AstraZeneca la persoanele de peste 65 de ani

Controversele din jurul morţii lui Stalin. Care a fost cauza decesului cunoscutului lider sovietic

Alertă de tsunami după un cutremur de 7,2 la est de Insula de Nord a Noii Zeelande

Agenţia Europeană a Medicamentului a început evaluarea vaccinului rus Sputnik V în vederea autorizării

Descoperire „unică și fără precedent pentru Italia”. O trăsură ceremonială, dezgropată la Pompeii

O specie de păianjen veninos care de obicei evită oamenii a apărut în campusul unei universități din SUA

Un studiu global asupra jucăriilor din plastic a descoperit peste 100 de substanțe care i-ar putea afecta pe copii