Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce diabeticii prezintă o mortalitate mai crescută în cazul infecţiilor respiratorii?

De ce diabeticii prezintă o mortalitate mai crescută în cazul infecţiilor respiratorii?

De ce diabeticii prezintă o mortalitate mai crescută în cazul infecţiilor respiratorii?
Publicat: 03.11.2019
Un studiu recent a descoperit cum diabetul contribuie la creşterea mortalităţii în urma infecţiei cu Virusul din Orientul Mijlociu (MERS).

Cercetătorii de la Fcacultatea de Medicină a Universităţii Maryland şi de la Facultatea de Medicină a Universităţii John Hopkins au identificat modul în care diabetul contribuie la creşterea mortalităţii în cazul infecţiei cu virusul din Orientul Mijlociu (MERS-CoV). Oamenii de ştiinţă au descoperit că diabetul reprezintă un factor suplimentar de risc în cazul acestei infecţii respiratorii. Aceste descoperiri ar putea să ofere mai multe informaţii legate de modul în care alte probleme respiratorii îi afectează mai tare pe diabetici, notează Medicalxpress.

Folosind organisme model, în cazul acesta şoricei, oamenii de ştiinţă au investigat legătura dintre diabet şi MERS-CoV şi au descoperit că, în comparaţie cu şoriceii din grupurile de control, virusul responsabil de această infecţie nu se reproducea mai repede, dar răspunsul inflamator la nivelul plămânilor se întindea pe o perioadă mult mai lungă. Şoriceii diabetici prezentau, de asemenea, niveluri mai mici de citokine inflamatorii şi mai puţine macrofage inflamatorii şi celule T, indicii, conform medicilor, ale severităţii infecţiei şi al ineficienţei răspunsului imunitar în faţa MERS-CoV.

„Înţelegerea modului în care diabetul contribuie la severitatea bolii în urma infecţiei MERS-CoV în acest context este esenţială”, explică dr. Matthew Frieman, expert în microbiologie. „Următorul nostru pas este de a afla ce determină răspunsul imun alterat la diabetici şi cum să inverseze aceste efecte cu terapii pentru tratamentul pacienţilor”, a mai adăugat acesta.

Studiile viitoare vor trebui să se concentreze asupra îngrijirilor medicale pe care persoanele care suferă de diabet, în particular în controlarea nivelului de glucoză, pentru a lupta cu infecţiile respiratorii. „Ştim de mult timp că pacienţii diabetici au rezultate mai slabe atunci când suferă de o boală infecţioasă gravă, dar această nouă perspectivă asupra funcţiei imunitare ar putea deschide calea către tratamente mai bune”, a declarat Albert Reece, decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Maryland.

Studiul citat a fost publicat în JCI Insight.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase