Prima pagină Natura

”Planeta gâinilor”: Cum a reuşit această pasăre să cucerească Pământul

Oana Bujor 12.31.2018 | ● Vizualizări: 1111
Sursa-Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

Un studiu realizat asupra oaselor de pui excavate dintr-un sit arheologic din Londra arată cât de diferită este pasărea pe care o ştim în prezent faţă de strămoşii săi.

Fiind aproximativ 23 miliarde de găini pe Pământ, pasărea reprezintă un simbol al modului în care oamenii modifică mediu, spun cercetătorii.

Conform BBC, evoluţia se produce, de obicei, de-a lungul unei perioade de milioane de ani, dar gâinile s-au schimbat mult mai rapid. Creşterea găinilor pentru consumul maselor este reflectată în declinul acestor păsări din sălbăticie. „Per total, numărul de găini din lume este mult mai mare decât toate celelalte specii de păsări existente în prezent”, a declarat dr. Carys Bennett, geolog din cadrul Universităţii Leicester, ce a realizat studiul. „Putem spune că trăim pe planeta găinilor”, a adăugat ea.

Găinile în statistici:



  • 65,8 miliarde de găini au fost omorâte în 2014, în comparaţie cu 1,5 miliarde de porci şi 0,3 miliarde de bovine.
  • 24.500 reprezintă numărul de magazine din lume ce vând un brand popular de pui prăjit
  • 70% dintre găini sunt crescute pentru a fi tăiate (statistică provenită din 2016)
  • speranţa de viaţă a unei gîini crescute pentru carne este de cinci-şapte săptămâni
  • 3-5 miliarde reprezintă populaţia de porumbei voiajori din 1800, ce în prezent este dispărută. Aceasta este considerată cea mai răspândită pasăre sălbatică din istoria omenirii

Cercetătorii au utilizat informaţii arheologice pentru a analiza modul în care găinile s-au schimbat de-a lungul anilor. Ei susţin că aceste păsări sunt un simbol al erei noastre geologice.

Omenirea va pătrunde în Antropocen, perioadă în care activitatea umană a dominat şi influenţat clima şi mediul. „Activităţile oamenilor au alterat mediul înconjurător al planetei, oceanele, atmosfera şi solul. La fel ca orice altă specie de vertebrate terestre, ce au fost modificate biologic de către oameni, găinile reprezintă un simbol al modului în care am schimbat biosfera,” a declarat Bennett.

În prezent, animalele domesticite reprezintă majoritatea speciilor de animale de pe Pământ. Găina domestică este descendentă a găinii roşii de junglă, originară din Asia de sud şi est. Pasărea a fost domesticită în urmă cu 8.000 de ani şi s-a răspândit rapid în întreaga lume, pentru a fi utilizată pentru ouă şi carne.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Găinile: păsările care ne-au influenţat decisiv evoluţia

Ce a fost mai întâi, oul sau găina? Oamenii de ştiinţă oferă răspunsul

Oamenii de ştiinţă au crescut un picior de dinozaur la o GĂINĂ, într-un experiment BIZAR de ''evoluţie inversă''.FOTO+VIDEO

Gainile din China sunt antrenate sa invinga acvilele

 

Tag-uri: gaina | pui | carne | pasare | evolutie | specie | planeta | evolutie

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI