Prima pagină Natura

Cercetătorii au descoperit dovezi ale unei ere glaciare din deşertul Namib

Oana Bujor 02.06.2019 | ● Vizualizări: 635
Sursa-Universitatea de Vest din Virginia     + zoom
Galerie foto (1)

În timp ce explorau o zonă deşertică din Africa, doi geologi ai Universităţii de Vest din Virginia au descoperit o serie de dealuri. La scurt timp, au realizat că astfel de formaţiuni se regăseau frecvent în zonele acoperite de gheţari.

„Am realizat rapid la ce forme de relief ne uitam deoarece amândoi am crescut în zone acoperite de gheţari”, a declarat Graham Andrews, geolog din cadrul Universităţii de Vest din  Virginia. După ce s-au întors din călătorie, Andrews şi Sarah Brown au început să cerceteze originile micilor dealuri din Namibia şi au descoperit că până atunci ele nu au fost cercetate niciodată, scrie Science Daily.

„Rocile pe care le-am observat în timpul călătoriei în Africa fac parte din perioada în care zona era acoperită de gheaţă”, a afirmat Andrews. „Desigur, anterior se ştia că această zonă a fost acoperită de gheaţă, însă nimeni nu a menţionat modul în care s-au format dealurile alungite sau că acestea ar exista în zonă”, a explicat el.

Andrews împreună cu geologul Andy McGrady, din cadrul Universităţii de Vest din Virginia, au realizat analize morfometrice, pentru a determina dacă dealurile conţineau un tipar ce putea reflecta modul în care gheaţa i-a format. În timp ce gheţarii normali au un tipar secvenţial de creştere şi topire, astfel că nu se deplasează foarte mult, a explicat Andrews. Pe de altă parte, ei au determinat că pentru formarea dealurilor alungite, gheţarii trebuiau să se deplaseze într-un ritm alert. Formaţiunile inclusiv canelurile din jurul lor reprezintă primele dovezi ale unui flux de gheaţă existent în Africa de Sud la sfârşitul Paleozoicului, ce a avut loc în urmă cu 300 milioane de ani.



„Gheaţa a dus la formarea unor caneluri sau şanţuri adânci în rocă atunci când s-a deplasat. Aşadar, în zonă nu au existat doar gheţari, ci şi fluxuri de gheaţă ce se deplasau foarte rapid”, a declarat Andrews. Studiul a mai prezentat faptul că sudul Africii era localizat în acea perioadă la Polul Sud.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O eră glaciară recentă a fost declanşată de un incendiu mai devastator decât impactul care a dus la dispariţia dinozaurilor

Ultima Era Glaciara s-a instalat in numai sase luni

Noua Era Glaciara: Pamantul ca un bulgare de nea

Terra va intra într-o Mică Eră Glaciară în următorul deceniu, susţin 3 studii recente

Tag-uri: africa | desert | era glaciara | ghetar | dealuri | namib |