Prima pagină Stiinta

Prin stimularea acestei regiuni a creierului poţi fi mai curajos

Oana Bujor | 09.15.2018 | ● Vizualizări: 495
Credit-Jan Traid/Unsplash     + zoom
Galerie foto (1)

În cadrul unui studiu recent, specialiştii din Suedia şi Brazilia au descoperit o celulă a hipocampusului ce joacă un rol important în modul în care luăm decizia de a ne înfrunta fricile sau de a fugi de ele.

Celula denumită „oriens-lacunosum moleculare (OLM)” poate influenţa cât de anxioasă este o persoană. Conform InVerse, descoperirea rolului pe care aceşti neuroni îl joacă în creier permite analizarea proceselor cognitive şi emoţionale din spatele curajului. Specialiştii ar putea utiliza noua descoperire pentru tratarea anxietăţii, afirmă coautorul studiului Sanja Mikulovic. 

„Celulele OLM par să producă sincronicitatea dintre regiuni ale creierului ce controlează anxietatea”, afirmă Mikulovic. 

În cadrul studiului, specialiştii au realizat şoareci modificaţi genetic şi au studiat creierele acestora în funcţie de modul în care se comportau în prezenţa prădătorului. În cadrul acestei confruntări, hipocampusul şoarecelui producea pulsaţii ritmice numite şi oscilaţii teta. Există două tipuri de teta oscilaţii: primele duc la explorare şi mişcarea voluntară, iar oscilaţiile secundare sunt asociate stărilor emoţionale, precum anxietatea sau simţul pericolului. 



Însă atunci când specialiştii au stimulat celulele OLM, şoarecii au fost mult mai confortabili cu asumarea riscurilor. Per total, specialiştii au descoperit că celulele OLM generează oscilaţii teta ce îi făceau pe şoareci să simtă pericolul, dar chiar şi aşa să se simtă în siguranţă. Cu alte cuvinte, şoarecii erau mai curajoşi.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Tag-uri: creier | curaj | regiune | hipocampus |