Home » Știință » Un semnal radio inexplicabil de la o distanţă de 500 de milioane de ani lumină este repetat la fiecare 16 zile

Un semnal radio inexplicabil de la o distanţă de 500 de milioane de ani lumină este repetat la fiecare 16 zile

Un semnal radio inexplicabil de la o distanţă de 500 de milioane de ani lumină este repetat la fiecare 16 zile
Publicat: 15.02.2020
Acesta este primul impuls radio rapid care se repetă cu regularitate.

Impulsurile radio rapide (FRB)  reprezintă unul dintre domeniile emergente ale astronomiei moderne, cercetătorii depunând eforturi considerabile pentru a identifica şi pentru a stabili sursa acestora. În general, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acestea nu au un tipar anume, ceea ce îngreunează studierea acestor fenomene. Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au descoperit un impuls radio rapid care se repetă la fiecare 16.5 zile, notează Science Alert.

Oamenii de ştiinţă de la Experimentul Canadian de Cartografiere a Intensităţii Hidrogenului, Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment (CHIME), explică faptul că impulsul FRB 180916.J0158+65 este activ pentru patru zile, timp în care va emite semnale în fiecare oră, urmând ca apoi să fie tăcut pentru 12 zile. Ciclul fiind reluat iar şi iar cu acelaşi tipar.

Cercetătorii sunt de părere că identificarea acestui tipar ar putea să le permită să identifice sursa acestui semnal. „Descoperirea unei periodicităţi de 16,35 zile într-o sursă FRB repetată este un indiciu important asupra naturii acestui obiect”, au scris oamenii de ştiinţă într-un articol care urmează să fie supus procesului de peer review. Una dintre teoriile oamenilor de ştiinţă despre FRB 180916.J0158+65 postulează că acesta proveni dintr-o galaxie aflată la 500 de milioane de ani-lumină faţă de Terra, mai exact într-o regiune în care se formează stele.

Studiul a fost urcat pe serverul arXiv.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase