La poalele vulcanului

In acest timp, pe Muntele Vezuviu, se vedeau limbi mari de foc si flacari izbucnite in cateva locuri, iar scanteierea lor orbitoare era intetita de intunericul noptii. Unchiul meu a incercat sa potoleasca temerile tovarasilor lui, tot spunandu-le ca nu e vorba decat de focurile lasate aprinse de satenii care au fugit, ori de case care au luat foc dupa ce au plecat ei. Apoi unchiul meu s-a culcat si a adormit, astfel incat, cum era un om voinic, se auzea de afara cum rasufla in somn. Intre timp, curtea casei lui s-a umplut de cenusa si de piatra ponce, si asa de repede s-a umplut, incat, daca ar mai fi stat in casa, n-ar mai fi avut pe unde sa iasa.

Povestea din deschidere, dupa cum probabil stiti, nu se sfarseste cu bine. Intr-una dintre scrisorile sale catre istoricul Tacitus, Pliniu cel Tanar ii relata acestuia ce s-a intamplat cu oca­zia eruptiei vulcanului Vezuviu, din 24 august 79 d.Hr., care a distrus „cele mai frumoase locuri de pe lume“, orasele Pompei, Herculaneum si Stabiae. La Stabiae si-a gasit sfarsitul si unchiul despre care e vorba in scrisoare, naturalistul Pliniu cel Batran, sufocat de aerul plin de vapori toxici si de cenusa venit din gura vulcanului.

Catastrofa care a ucis atunci doua mii de oameni si a ingropat unele dintre cele mai infloritoare colonii romane a modificat complet cursul raului Sarnus si conturul tarmului, astfel incat a indepartat si raul, si marea de locurile tragediei. Viata pe o planeta furioasa Fara indoiala, notorietatea acestui eveniment, considerat un fel de prototip al dezastrelor pricinuite de vulcani, e motivata de intamplarea ca namolul si cenusa care au ingropat totul au conservat atat interioarele unor locuinte si cladiri publice, cat si forma cadavrelor, asa incat reconstituirea facuta de arheologi a produs macabrele mulaje cunoscute astazi de catre orice elev de scoala, dar nu mai putin impresionante.

N-a fost insa nici prima, nici ultima oara cand vulcanul din Campania s-a dezlantuit (insusi numele acestuia, Vezuviu, vine de la cuvantul „fesf“, care insemna „fum“ in limba oscilor, tribul care a intemeiat Pompeiul pe la anul 600 inainte de Hristos). Mult mai aproape de noi, in 1631, o eruptie a Vezuviului a distrus cinci orase din imprejurimi si a ucis peste trei mii de oameni; o alta a ruinat orasul Torre del Greco in 1794; o alta, din 1906, a durat zece zile si a omorat doua mii de oameni. Ultima eruptie a avut loc in 1944, de cand dateaza si actuala inaltime a muntelui, de 1.277 metri, vulcanii fiind singurii munti care isi modifica altitudinea in timp, in functie de momentul si amploarea eruptiilor.

La ora actuala, Vezuviul este cel mai important vulcan activ de pe continen­tul european. In urma cu cativa ani, pentru a prognoza cand va avea loc urmatoarea eruptie si cat de periculoasa va fi ea, geofizicienii de la Universitatea din Pisa au facut simulari pe computer pornind de la caracteristicile eruptiilor de pana acum ale Vezuviului si de la intervalele la care s-au produs acestea. Concluzia, deloc linistitoare, a fost ca urmatoarea eruptie va implica o degajare violenta de nor piroclastic (aglomerarea de gaze, fragmente de roci si cenusa arzatoare care tasneste din cosul vulcanului cu o viteza de peste 200 de kilometri pe ora, la o temperatura de mai bine de 800 de grade Celsius), ceea ce inseamna ca va fi amenintata direct viata a 700.000 de oameni.

Cercetarea in cauza s-a dovedit foarte utila, sustin autoritatile locale, pentru ca asa au putut informa populatia din zonele cu risc si au pus la punct un plan de evacuare. In practica insa, lucrurile nu sunt deloc simple, daca ne gandim ca ar fi nevoie de o saptamana pentru a evacua cateva sute de mii de oameni. In plus, densitatea populatiei din zona este printre cele mai mari din lume, ajungand pe alocuri la 14.000 de locuitori pe kilometru patrat.

Totusi, in cazul vecinilor Vezuviului, este vorba despre niste oameni obisnuiti cu ideea si educati sa infrunte primejdia, chiar daca e greu de atins performanta japonezilor in materie de pregatire psihica (si de echipare a locuintelor) pentru cazuri de eruptii vulcanice. In alte zone ale lumii insa, indiferenta ucide: in 1985, desi vulcanologii avertizasera autoritatile din Columbia cu mult timp inainte, eruptia aproape silentioasa a vulcanului Nevado del Ruiz a dus la moartea a 23.000 de oameni intr-o singura noapte, pentru ca nimeni nu se sinchisise sa ia masuri de evacuare a localitatilor de la poalele muntelui.

Specialistii estimeaza ca aproape 500 de milioane de persoane (adica 10% din populatia mondiala) traiesc la ora actuala sub amenintarea vulcanilor, iar pericolul e cu atat mai mare cu cat majoritatea vulcanilor se afla pe teritoriile unor tari in curs de dezvoltare, unde saracia e mult mai mare decat preocuparea autoritatilor pentru protejarea cetatenilor. Pentru vulcanologi, in schimb, ultimele decenii s-au dovedit o perioada foarte buna, avand in vedere ce progrese au facut in privinta prognozarii eruptiilor.

Cercetatorii considera acum ca e foarte aproape momentul cand toti vulcanii activi ai planetei vor putea fi monitori­zati permanent, cu dispozitive ce vor comunica prin satelit cu observatoarele centrale, iar pretul echipamentelor va scadea suficient de mult pentru ca orice guvern sa-si permita sa le achizitioneze. Siretenia unor uriasi adormiti Cine considera ca a inteles vulcanii conchide, de obicei, ca rar a intalnit manifestari mai versatile ale geologiei terestre (si extraterestre: a avut si Luna vulcani, dar acestia au devenit inactivi – ultima eruptie a avut loc acum 800 de milioane de ani –, intrucat satelitul Terrei, fiind mult mai mic, si-a epuizat mult mai repede caldura pe care a trimis-o la suprafata prin vulcani).

In primul rand, nu e corecta ideea ca vulcanii sunt niste munti inalti cu un canal in centru pentru accesul magmei (uneori nici nu e vorba de un canal vertical, ci de o fisura intinsa pur si simplu de-a lungul scoartei terestre).In esenta, o eruptie poate fi anticipata daca vulcanul este echipat cu senzori pentru detectarea schimbarilor relevante din interiorul lui (seismome­tre, senzori de temperatura, instru­men­te de monitorizare a deformarii solului si de analiza a gazelor vulcanice emise inainte de eruptie). Cu o retea de seismometre, de pilda, este posibil sa se detecteze adancimea magmei care tinde sa urce spre suprafata si viteza de ascensiune a acesteia, astfel incat momentul eruptiei poate fi estimat.

Privind lucrurile din unghiul de vedere opus, vom vedea insa ca nici atributele rele ale vulcanilor nu se opresc la pericolul direct reprezentat de asezarea pe pamant a produselor eruptiei – nor piroclastic, lava, cenusa sau lahar (mixtura noroioasa formata atunci cand reziduurile degajate de eruptie se combina cu apa din ploaie, gheata sau zapada). Abia in ultimele doua secole a inceput sa fie studiata mai atent relatia dintre activitatea vulcanica si fenomenele ce insotesc eruptiile sau le succeda: cutremure, tsunami (valuri seismice generate de miscarea scoartei subacva­tice), modificarea reliefului si degradarea solului, avand drept consecinta epidemii sau perioade de foamete.

Mai nou, incepand din anii ‘80, un alt efect indirect a inceput sa atraga atentia: intalnirea avioanelor in zbor cu nori de cenusa vulcanica purtata de vant. Zeci de avioane comerciale au acuzat daune datorate acestor nefaste intalniri. Tot aici e de amintit si discutia, constant animata, despre eruptiile vulcanice ca posibila cauza a disparitiei dinozaurilor. Exista estimari radiome­trice care sugereaza ca toata lava din asa-numitele trepte siberiene – adica din straturile de lava solidificata ce ocupa un volum de peste 1,5 milioane de metri cubi in muntii Siberiei, pana spre Urali – ar fi erupt intr-un interval de mai putin de un milion de ani, spre sfarsitul perioadei permiene (ceea ce ar coincide cu alte eruptii care au sedimentat tuf vulcanic in sudul Chinei).

Asta ar insemna ca dinozaurii si alte specii de animale si de plante ar fi putut disparea de-a lungul perioadei respective in urma multiplelor efecte secundare ale unor erup­tii de asemenea proportii – ploi aci­de, incendii de padure, otravirea atmos­ferei cu gaze toxice sau cresterea excesiva a emisiilor de radiatii ultraviole­te in ur­ma subtierii stratului de ozon, iar pe termen mult mai lung, incalzirea cli­mei ca urmare a emisiilor de dioxid de carbon. Daca teoria nu rezista ca explicatie unica, eruptiile vulcanice pot fi socotite insa printre factorii care influenteaza clima terestra pe termen scurt.

In 1815, eruptia vulcanului Tambora (Indonezia actuala) a degajat o cantitate enorma de dioxid de sulf, care, in combinatie cu apa, a format in stratosfera o perdea atat de densa de acid sulfuric, incat a impiedicat radiatiile solare sa ajunga la sol, ducand la racirea suprafetei terestre timp de aproape doi ani. In unele locuri, racirea a fost cat se poate de marcanta: in statele din nord-estul SUA, afectate deseori de ingheturi ale culturilor agricole in plina vara, anul 1816 a ramas in istorie ca „anul fara vara“.

In fine, merita amintita si interpre­ta­rea insolita data de astronomul ameri­can Kevin Pang, acum cativa ani, unuia dintre cele mai cunoscute eveni­men­te istorice – Caderea Constantino­po­lu­lui, din 1453. Acesta a ajuns la concluzia ca marea eruptie care a seg­mentat in doua insula Kuwae din Pacific (Vanuatu de azi) a avut loc chiar inainte de eveni­ment si ca l-a si influentat intr-o oarecare masura. La 26 mai 1453, aparatorii Constantinopolului au crezut ca vad, prin ceata care acoperea orasul, catedrala Sfanta Sofia cuprinsa de flacari.

De fapt, la mijloc ar fi fost o iluzie optica, datorata trezirii vulcanului din cealalta parte a lumii: dupa eruptie, apusul soarelui e rosu intens, din cauza filtrarii selective a luminii prin particulele vulca­nice. Bizantinii au fost insa cuprinsi de disperare crezand ca turcii au izbutit deja sa dea foc sfantului lacas, ori ca e un semn divin ca se apro­pie dezastrul – care, intr-adevar, avea sa vina peste trei zile, la 29 mai 1453. Daca teoria domnului Pang se confirma sau nu, aproape ca nu e esential. Cu greu se putea imagina insa un elogiu mai inflacarat adus vreodata de un om de stiinta vulcanilor.


Foto: Guliver, Photoland, Hepta, NASA, Discovery, Corel

FACTS

---

Cele mai distructive eruptii vulcanice din istorie

1. Insula Thira din Marea Egee (1640 inainte de Hristos): eruptia a scufundat mare parte din insula, creand groapa vulcanica Santorini. Este posibil ca dezastrul sa-i fi inspirat lui Platon consideratiile despre disparitia continentului Atlantida.

2. Vezuviu, Roma antica (79 d.Hr.): in cateva minute, eruptia a distrus orasele Pompei, Herculaneum si Stabiae, a caror populatie totala se ridica la 30.000 de oameni. Este cea mai bine cunoscuta eruptie din Antichitate, fapt datorat scrierilor lui Pliniu cel Tanar, martor ocular la eveniment.

3. Laki, Islanda (1783): cea mai mare eruptie de lava din istorie, prin intermediul unei fisuri de 25 km in scoarta terestra. O parte dintre gazele degajate s-au condensat deasupra insulei si au contaminat solul, provocand o catastrofa agricola si de mediu si ducand la scaderea populatiei.

4. Tambora, Indonezia (1815): cea mai mare eruptie exploziva din istorie, care s-a soldat cu moartea a cel putin 10.000 de oameni si a compromis culturile agricole de pe insulele inconjuratoare. Emisia de dioxid de sulf a dus la formarea unei perdele de acid sulfuric deasupra planetei, fapt ce a atras racirea temporara a climei.

5. Krakatoa, Indonezia (1883): eruptia a creat valuri tsunami de 30 de metri inaltime, care au inecat peste 34.000 de oameni in Sumatra si Java. Materialele piroclastice, expulzate la mai mult de 40 km in jur, au ucis alte 2.000 de persoane.

6. Montagne Pelée, Martinica (1902): degajarile de materiale piroclastice au devastat complet capitala insulei, Saint-Pierre, ucigandu-i pe toti cei 30.000 de locuitori ai acesteia, cu exceptia unuia singur, un detinut aflat in subsolul unei cladiri.

7. Santa Maria, Guatemala (1902): pietrele incandescente, cenusa si gazele aruncate la mare inaltime de un vulcan cu o activitate de aproape 30.000 de ani au ucis mai mult de 5.000 de persoane, eruptia lasand in urma un crater de aproape 1.500 de metri diametru, ocupat ulterior de un dom de lava solidificata.

8. Unzen, Japonia (1972): degajarile de materiale piroclastice au determinat alunecari masive de teren, formarea de tsunami si au facut 14.300 de victime.

9. Nevado del Ruiz, Columbia (1985): vulcanul acoperit de gheata din Anzii Columbieni a expulzat o mare cantitate de materiale piroclastice; in contact cu zapada si gheata, acestea au dat nastere unui noroi acid care a ars complet oraselul Armero, de la poalele muntelui, provocand moartea a peste 23.000 de oameni.

10. Monte Pinatubo, Filipine (1991): mai multe eruptii succesive au aruncat la o inaltime de 15.000 de metri milioane de tone de cenusa, material vulcanic si dioxid de sulf, din care o parte au patruns in stratosfera, generand aceleasi fenomene ca in cazul eruptiei din 1815 a vulcanului Tambora. In plus, ploile tropicale au transformat cenusa in noroi acid si au provocat alunecari masive de teren, compromitand 100.000 ha de teren agricol si lasand fara locuinta 650.000 de oameni. Eruptia si urmarile ei au facut 550 de morti.