Prima pagină Travelling

Siria

Florin Iorganda 07.27.2006 | ● Vizualizări: 2489
Siria- Florin Iorganda     Siria- Florin Iorganda + zoom
Galerie foto (23)

Pentru a calatori in Siria, sunt necesari bani, viza, informatii si sete de aventura. Pentru a intelege esenta acestei tari, e nevoie de mult mai mult, este de parere Florin Iorganda.

Istoric vorbind, Siria Mare cuprindea teritoriile Libanului, Israelului, Palestinei, Iordaniei si o mica portiune din Antiohia. In vechime, orasele sale de coasta au devenit puternice porturi feniciene, iar de-a lungul Antichitatii teritoriile i-au fost, rand pe rand, anexate de imperiile egiptean, persan si roman.

In 1174, o data cu invazia araba, garnizoanele crestine ale cruciatilor s-au retras din calea lui Saladin, lasand sub comanda califului teritorii vaste. Insa nici arabii si nici crestinii nu au putut tine piept Imperiului Otoman, care a cucerit si a administrat teritoriile siriene din 1516 si pana la destramarea sa, la sfarsitul primului Razboi Mondial. Intrata, impreuna cu Libanul, sub tutela Frantei, Siria a cunoscut o lunga perioada de instabilitate, continuata chiar si dupa cucerirea independentei. Ordinea a venit o data cu instalarea la putere a liderului partidului Baas, Hafez al-Assad, unul dintre cei mai controversati sefi de stat ai secolului XX. Restul e istorie moderna...

Astazi, teritoriul Siriei se imparte, de la vest la est, in patru mari zone geografice: fasia litorala (marginita la nord de Turcia si la sud de Liban), lantul muntos (numit Jebel al-Nasisizza), stepa cultivata din centrul tarii (unde sunt situate principalele doua orase ale Siriei, Damasc si Alep) si desertul (care stapaneste tot estul tarii, pana la granita cu Irakul).

De la Alep la Damasc
Am plecat in Siria cu gandul de a vedea aceasta tara si adevarata fata a oamenilor ei dezbarat de orice idee preconceputa. Si, pentru ca experienta sa fie si mai autentica, am ales perioada Ramadanului - luna sfanta a musulmanilor - pentru a observa in amanunt felul cum se imbina prezentul cu traditiile in Orientul Mijlociu.

Am poposit intai la Alep - un centru istoric in reconstructie, dominat de citadela de pe deal si de moscheea omeiada, ambele acompaniate de interminabilele stradute ale bazarelor. Am fost surprins sa descopar ca Alepul este cel mai conservator oras al Siriei moderne - aici femeile au trupul infasurat in intregime in valuri negre de matase, iar locurile publice, restaurantele si cafenelele sunt frecventate numai de barbati.

In ciuda conservatorismului, insa, Alepul este un centru al tolerantei religioase: moschei impunatoare se ridica fata in fata cu numeroase biserici ale cartierelor crestine armene.

Dupa Alep, am ajuns la Damasc - capitala politica si administrativa a Siriei, un oras pana nu demult militarizat. La prima vedere, Damascul este extrem de aglomerat si de poluat, de dimineata pana seara. Socant, atunci cand muezinul, prin cantecul sau, anunta incheierea postului de peste zi, storurile pravaliilor sunt coborate cu repeziciune, toate strazile devin pustii si nu se mai aude nici un claxon.

Daca te nimeresti la acea ora in centrul vechi, in apropiere de citadela sau pe strazile din Marele Bazar, ai o clipa senzatia ca ai fost prins intr-o scena din O mie si una de nopti. Dar linistea dureaza doar un ceas, dupa care vacarmul reincepe si mai vehement, curmandu-se abia spre miezul noptii.

Desert Rose
Totusi, pentru a descoperi Siria profunda, Siria adevarata, trebuie sa parasesti orasul. Fie ca te afli in mijlocul desertului, fie ca traversezi stepa, peisajul aparent monoton ascunde o muzica launtrica greu de ignorat. Livezi de maslini contrasteaza puternic cu solul negru sau rosu si, peste tot, casele din piatra alba, joase si cu terase, amintesc de arhitectura maura traditionala, cu mozaicuri si arabescuri.

La nord de Alep, se afla Biserica Sfantului Simeon - monument de arhitectura bizantina din secolul al V-lea. Construit in jurul stalpului pe care Sfantul a ales sa isi petreaca in rugaciune ultimii 36 de ani ai vietii (de aici numele de Simeon Stalpnicul sau Stalpitul), edificiul conserva cadrul hexagonal al navei principale si cele patru bazilici de pe laturi.

Am asistat, in ziua petrecuta acolo, la o lunga si impresionanta slujba in slavona veche, tinuta de un grup de pelerini rusi porniti sa parcurga circuitul asezamintelor religioase ale Orientului Mijlociu.

La sud de Alep, drumul spre capitala intalneste valea fertila a Orontesului, de unde ramificatiile duc fie spre oaza Palmyrei si spre valea Eufratului la est, fie spre munti si spre campia litorala la vest. Chiar daca are 180 de kilometri de coasta, Siria nu exceleaza la capitolul plaje: mai degraba pietroase, acestea nu au fost amenajate si nu fac concurenta celor turcesti ori libaneze. Surprinzator, insa, in principalul port, Lattakia, intalnesc o alta Sirie, liberala si cosmopolita, in care nu e deloc neobisnuit sa descoperi ca la masa de alaturi se vorbeste greceste sau turceste.La nici 10 kilometri de Lattakia se afla Ugarit, locul in care a luat nastere primului alfabet din lume - cel ugaritic. Chiar daca in zona inca nu s-a excavat prea mult, situl merita vizitat fie si pentru a-ti face o idee despre felul cum arata un zid de casa vechi de 5.000 de ani.

Cu exceptia celebrelor castele cruciate Crac des Chevaliers si Crac de Salladin si a micilor comunitati crestine, zona muntoasa nu mi-a retinut prea mult atentia; clima temperat-umeda face ca pamanturile de aici sa nu se deosebeasca prea mult de cele din Europa mediteraneana.

Pacea fie cu tine!
La capatul stepei, drumul devine brusc drept, peisajul - monocrom, iar orizontul - infinit: semidesertul, arid si pietros, te face sa te simti mic si vulnerabil. Strabatut in prezent de sosele asfaltate ce duc la sondele de petrol de la granita cu Irakul, desertul plateste modernizarii propriul pret: pe dealuri vezi o puzderie de antene GSM, comunitatile berbere s-au asezat pe locurile unde au la indemana energia electrica, iar turismul este in plin avant.

"Oriunde sapi in Siria, vei gasi, pe un perimetru de cel mult 10 kilometri, vestigii istorice", imi spunea Khalil al-Hariri, directorul Muzeului Palmyrei, intr-o dupa-amiaza de octombrie, pe cand ne beam ceaiul privind inspre desert printre ruine. Ocupat mai tot timpul cu noi excavatii sau cu filmari pentru televiziuni din toata lumea, Khalil s-a dovedit a fi un fin cunoscator al politicii mondiale si chiar al realitatilor romanesti.

Ca si alti locuitori ai Palmyrei, avea afaceri cu fructe in Bucuresti si chiar o sotie romanca. Intr-o tara in care politica este un subiect tabu, iar religia un generator de tensiuni si de conflicte, oamenii devin egali in fata desertului: "Nu plecam cu nimic din aceasta lume decat cu sufletele noastre, rupte de invidie sau luminate de bunatate", a incheiat interlocutorul meu in timp ce Soarele apunea peste templul lui Baal, principala zeitate venerata de legiunile romane din Asia Mica.

Am lasat la urma impresia pe care mi-au facut-o sirienii de rand. Daca ar trebui sa-i caracterizez in trei enunturi, acestea ar fi: ospitalitate, dorinta de pace si un infinit apetit pentru comunicare. Te intampina cu "Salam Alecum!" Pacea fie cu tine! - si iti ofera gazduire, ceai si mancare pe saturate, pentru ca asa le cer traditia, bunul-simt si dorinta de a afla cat mai multe despre alti oameni decat ei.


FACTS

Culte si secte
Ca si Libanul, Siria este un amalgam de grupari etnice si religioase care, adesea in decursul istoriei, nu s-au inteles. Fiecare secta/religie este delimitata destul de clar geografic, fapt care face ca diferentele si tensiunile dintre ele sa fie si mai mari. De exemplu, in nord, locuitorii din Alep si din imprejurimile acestuia au legaturi religioase si istorice mai intense cu Bagdadul, decat cu capitala propriei tari.

Sunnitii, care reprezinta marea majoritate a populatiei, sunt raspanditi cu precadere de-a lungul vaii Orontes si in jurul capitalei Damasc.

Druzii si alawitii, care traiesc in sudul si vestul tarii, sunt urmasii siitilor ce au migrat din Persia si Mesopotamia si pastreaza numeroase influente crestine si feniciene. Minoritatea crestina, candva foarte semnificativa, scade treptat in importanta intr-o tara in care majoritatea araba a inregistrat in ultimii 30 de ani un spor natural anual de trei procente. Cei mai multi crestini sunt de gasit in cartierele din Alep si Damasc.

Dupa prabusirea Imperiului Otoman si a colonialismului european, Peninsula Araba a cunoscut zeci de ani de instabilitate politica si militara, pe fondul luptelor dintre diferitele curente ori secte religioase care s-au succedat la putere.

Stabilitatea fragila obtinuta incepand cu 1970 de catre fostul presedinte Hafez al-Assad a avut pretul ei: represiunile brutale impotriva fundamentalistilor sunniti, care au culminat in 1982, cand trupele prezidentiale au inecat in sange revolta sunnita de la Hama, omorand peste 30 de mii de oameni.

Oamenii desertului
Cu o populatie care depaseste cu putin 17 milioane de locuitori si cu o rata a natalitatii printre cele mai crescute din lume, Siria este una dintre cele mai tinere natiuni ale lumii – peste 40% dintre locuitorii sai au varste sub 14 ani. Minoritatea berbera, ultimii nomazi ai Siriei moderne, traieste cu precadere in zona desertica din estul tarii, spre granita cu Irakul. Aceasta regiune a jucat un rol important in Antichitate, cand era traversata de la est la vest si de la sud la nord de rutele caravanelor, rute care legau Imperiul Roman de Persia si de lumea araba.

In prezent, populatia berbera este estimata la cca 100.000 de persoane, majoritatea traind de pe urma cresterii animalelor sau din cultivarea maslinilor. In ultimii 10 ani, insa, o pondere tot mai mare a veniturilor lor o reprezinta turismul. Locuri precum oaza Palmyrei atrag anual peste un milion de turisti si concureaza strans cu mult mai celebrul desert Wadi Rum din Iordania vecina.
In Palmyra, calatorii mai pot inca gusta din viata nomada veritabila, strans legata de camile, de corturi, de ceaiul si de narghileaua de dinaintea inserarii. Povestile spuse in jurul focului de catre ospitalierii berberi rivalizeaza in lirism cu cele dinO mie si una de nopti si ne releva o scara de valori straina de cea a societatilor europene. Istorii vechi de mii de ani, precum cea a bravei regine Zenobia care s-a ridicat impotriva Romei, se contopesc cu altele mai recente, romantice sau tragice, legate de scurta perioada coloniala franceza.

Vestigii romane
Cuceririle romane din primul secol de dinainte de Hristos au ajuns pana la vaile fertile ale Eufratului la est si ale Nilului la sud; urme ale stapanirii romane se gasesc peste tot in Orientul Mijlociu, iar Siria nu face exceptie. Bosra. In acest oras sudic, aproape de granita cu Iordania, arabii ocupa si in prezent locuintele ridicate de romani in urma cu mai bine de 2.000 de ani.

Atractia principala a Bosrei o reprezinta, fara indoiala, amfiteatrul: cu o capacitate de 16.000 de locuri, el este cel mai mare edificiu de acest fel pastrat de pe vremea romanilor. Construit de sine statator, iar nu sapat in buza unui deal, amfiteatrul a fost inconjurat cu ziduri in perioada dinastiilor omeiade, abbaside si fatimide, devenind o adevarata fortareata. Apameea. Construita in secolul doi inaintea erei noastre de catre unul dintre generalii lui Alexandru Macedon si refacuta de romani doua veacuri mai tarziu, Apameea a fost distrusa partial de persani in perioada 540-612 d.Hr. si de cutremurul devastator ce a urmat.

O diferenta interesanta in comparatie cu coloanele inalte ce strajuiesc Drumul Imperial din Palmyra o reprezinta materialul de constructie: granitul de culoare gri contrasteaza placut cu galbenul semidesertului care inconjoara asezarea.
Tag-uri: Siria

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI