Prima pagină Travelling

Malaezia

Anca Popa | 09.05.2006 | ● Vizualizări: 2290
Malaezia     Malaezia + zoom
Galerie foto (25)

Malaezia; Inchizand ochii la birou, ecoul numelui acestei tari imi trezea in minte imagini cu jungle batrane, zgomotoase si pururi verzi, intalniri cu misterioasele comunitati de la longhouses, plaje senine ca in reclamele la Bounty. Ei bine, acum, stand in fata calculatorului, vad aceleasi imagini. Diferenta este ca ele nu mai sunt plasmuiri izvorate dintr-un napraznic dor de duca, ci imagini reale, amintiri. Distantele sunt doar in mintea noastra.

La intrarea In Malaezia, venind dinspre Thailanda, ne-a crispat intrebarea vamesului: „Romania? Do you have Romanian money?“ Nestiind care trebuia sa fie raspunsul, am spus adevarul, si anume ca avem cativa. A cerut sa ii vada si ne-a intrebat timid daca n-am vrea sa-i oferim cate o bancnota din fiecare categorie, pentru ca nu are bani romanesti in colectia personala. Nu ne putem lauda ca am intrat in Malaezia dand spaga, pentru ca am primit contravaloarea leilor nostri in ringgit.

Pe urmele sfantului Francisc
Malaezia este o tara tanara, cu aproximativ 23 de milioane de locuitori, dintre care 85% traiesc in Malaezia peninsulara, iar restul de 3,5 milioane – in statele Sarawak si Sabah din Borneo. Societatea malaeziana este multirasiala si multiculturala.

In ciuda acestei diversitati etnice (malaezieni – 57%, chinezi – 27%, indieni – aproximativ 8%), poporul malaezian are in prezent o puternica identitate nationala. Localnicii sunt mandri de faptul ca tara lor este cea mai dezvoltata si are nivelul de trai cel mai ridicat din Asia de Sud-Est, sunt mandri de capitala lor, Kuala Lumpur, si mai ales sunt mandri de Turnurile Petronas, pana in 2003 cele mai inalte cladiri, astazi cele mai inalte turnuri gemene din lume.

Religia oficiala este cea islamica, dar libertatea religioasa e garantata prin lege. Cel mai bun exemplu de toleranta confesionala l-am intalnit in orasul Melaka, fosta colonie portugheza in secolul al XVI-lea, olandeza in al XVII-lea si britanica pana la cucerirea independentei, in 1957.

Aici, pe strada Armoniei, se afla cel mai vechi templu chinezesc din Malaezia (construit la 1646), o moschee veche de 150 de ani si un templu hindus. Nu departe, se inalta biserica Sf. Paul, construita in 1521. Aici a predicat deseori Sf. Francisc Xavier, Apostolul Orientului, inainte de moartea sa pe pamant chinezesc si tot a aici fost inmormantat, temporar, inainte ca ramasitele sa-i fie mutate in statul Goa din India.

Incepand din Melaka, continuand cu Sri Lanka si sfarsind cu India, am urmat, fara premeditare, in calatoria noastra peregrinarile sfantului Francisc Xavier.

Simply rice
Am crezut ca, invatand meniul thailandez si pe cel laotian, nu vom avea prea mari dificultati in Malaezia. Ne-am inselat amarnic. In Penang, in prima dimineata, colindam strazile neintelegand nimic din mancarea de pe tarabe. Vizavi de templul hindus, primul in care am intrat si am asistat la o puja, vazandu-ne incurcati, un malaezian de origine indiana ne-a recomandat micul dejun national: roti cu teh tarik.

Adica un aluat subtire, impachetat in straturi multe, indulcit cu zahar de cocos si prajit. Bautura, un amestec inspumat din extract de ceai negru si un fel de lapte condensat, gros si dulce ca mierea, turnat dintr-un pahar in altul de la mare inaltime, te pune pe picioare dupa o noapte oricat de grea. Am aflat si gluma cu orezul: americanii rad de malaezieni ca mananca atat de mult „rice“, iar malaezienii sunt multumiti ca nu trebuie sa o inghita pe Condoleezza Rice.

Luat in stapanire de britanici in 1786, orasul-insula Penang este considerat urbea cea mai chineza din afara granitelor Chinei, cu un caracter mai pronuntat chinezesc chiar decat rivalele sale, Singapore si Hong Kong. Atmosfera orasului este parca desprinsa din cartile lui James Clavell. Chinezii, preponderent din Fujian si Canton, cu spiritul lor de clan, manifesta predilectie pentru societatile secrete, malaezienii si indienii (tamili si sikh) au sistemul lor rigid de casta, iar arabii, armenii, indonezienii, evreii, europenii si Baba-Nonya, metisi de origine chineza si malaeziana, adauga sare si piper acestui veritabil Turn Babel de rase, culturi si religii.

Kuala Lumpur s-a dezvoltat, in istoria sa de 120 de ani, dintr-o localitate miniera insignifianta, intr-o capitala moderna, cu metrou, tren suspendat si zgarie-nori. Triunghiul de Aur este zona de business, shopping si distractii. KL, cum este supranumita capitala, a pastrat ceva din aerul colonial, dar acestuia i se suprapune forfota asiatica plina de culoare, mai ales in China Town si in Little India.

Turnurile Petronas stralucesc impunatoare, atat ziua cat si noaptea, emanand o atractie aparte. Pot fi vizitate pana la etajul 41, aflat la o treime din inaltimea totala, unde se gaseste Sky Bridge-ul care leaga cele doua turnuri. De sus, se vede mai bine maretia imprejurimilor: un complex format dintr-un parc, un lac artificial, fantani arteziene, o moschee si multa verdeata.

Suria KLCC, un mall de la baza Gemenilor, este un paradis al cumparaturilor si are una dintre cele mai mari librarii din Asia de Sud-Est, in care s-ar putea zabovi linistit o zi intreaga, daca temperatura dinauntru ar fi mai mare de 16 grade Celsius.Singapore: insula, oras, stat Malaezia a luat fiinta in 1963, prin fuziunea statelor Malaya, Sabah, Sarawak si Singapore. Acesta din urma s-a retras insa din federatie in 1965. Singapore are o populatie cu putin peste 4 milioane de locuitori. Chinezii formeaza majoritatea, cu 77%, urmati de malaezieni – 14% si de indieni – 8%. Insula a fost transformata in 1819, de catre Stamford Raffles, intr-un bastion al Imperiului Colonial Britanic.
Prosperitatea si avantul comercial au venit o data cu atragerea emigrantilor chinezi. Astazi, Singapore este unul dintre marile centre de IT din Asia si cel mai mare port din lume, are unul dintre cele mai moderne aeroporturi si se mandreste cu faptul de a fi, simultan, insula, oras si stat. In acelasi timp, este tara cu cele mai aspre pedepse.

Drogurile (nu se face diferenta intre traficant, consumator si turist naiv caruia i s-au strecurat cateva grame in bagaj) costa viata. Pedeapsa cu moartea se aplica in aceste cazuri fara menajamente si exceptii. Cu toata aparenta de oras liber, dezvoltat si civilizat, Singapore este plin de restrictii, de amenzi si de pedepse. Mancatul in metrou se penalizeaza cu 500 de dolari singaporezi, iar fumatul pe strada – cu 3.000 (aproximativ 1.700 USD).

Amenzi mari se administreaza si pentru trecerea strazii prin locuri nemarcate, pentru gestul de a scuipa pe jos, pentru aruncatul gunoaielor si pentru… netrasul apei la toaleta. Singaporezii cu care am discutat sunt de acord cu aceste masuri drastice pentru ca, in felul acesta, tara lor se pastreaza curata si sigura (criminalitatea e foarte scazuta).

Zona coloniala a orasului se afla vizavi de cea financiara, populata cu zgarie-nori. High-light-ul orasului este Esplanade City Theatre – sau cladirea Durianilor, cum este poreclita aceasta datorita asemanarii ei cu fructul numit durian. Este un complex ce cuprinde biblioteca nationala, sali de teatru si de concerte, mall-uri, cafenele. Seara, intreg orasul este un spectacol de lumina. Gradinile din curtea interioara a hotelului Raffles, cu palmieri si fantani arteziene, sunt o oaza de racoare in acest oras cu clima tropicala, unde ploua brusc si torential de mai multe ori pe zi.

O masa in Filipino Market
In Borneo se gasesc statele malaeziene Sarawak si Sabah, bogatul sultanat Brunei si o parte a Indoneziei. Kota Kinabalu este capitala statului Sabah. Orasul a fost complet distrus in al doilea Razboi Mondial, fiind reconstruit in anii ‘60-’70. Ceea ce il face deosebit este imensa piata de pe malul marii, Filipino Market, denumita astfel dupa refugiatii filipinezi care isi desfasoara activitatea aici.

Pestele, intreg sau ciopartit, prajit sau gatit, este principala marfa, alaturi de fructele de mare – scoici, creveti, sepii, languste si alte bunatati. Orice alegi se prepara in fata ta. Fiecare taraba are o masa mare, de douazeci de persoane, la care te asezi si mananci cot la cot cu toata lumea. Incepatori si neindemanatici fiind, am fost ajutati sa ne preparam sosul pentru peste din ingredientele de pe masa: chili, soia, mango, ceapa, alge si lamaie. Apoi am trecut la desertul alcatuit din mango, papaya si ananas si am terminat cu o imensa nuca de cocos.
Paradisuri regasite
Mandria nationala a malaezienilor este perceptibila si in numarul mare de parcuri nationale ce impanzesc tara. Practic, orice zona care constituie o potentiala atractie este declarata parc national. Acest lucru nu inseamna doar ca se percepe o taxa, modesta, de intrare, ci si ca respectiva zona este considerata a fi de importanta strategica.
In consecinta, parcurile nationale functioneaza dupa reguli stricte, care au drept scop protejarea mediului si conservarea ecosistemului. In Parcul National Tunku Abdul Rahman, se gasesc cateva dintre cele mai frumoase insule ale Malaeziei, printre care Manukan si Mamutik. In apele transparente pot fi admirati coralii, printre care inoata pesti tropicali colorati. Insulele sunt aproape pustii, singurele zgomote fiind cele ale pasarilor si ale maimutelor.

Rasaritul pe Kinabalu
Muntele Kinabalu, inalt de 4.095 de metri, a constituit o provocare pe care am acceptat-o cu teama. Urcusul a durat doua zile. In prima zi, ascensiunea a fost dificila mai ales din pricina climei tropicale. Umiditatea extrema si alternanta agasanta a ploii torentiale cu soarele arzator, in combinatie cu efortul fizic, impiedicau o respiratie normala. Tabara de noapte se afla la altitudinea de 3.600 de metri.

De aici, am inceput la ora 3 dimineata, la lumina stelelor, ascensiunea finala. Urcusul a durat aproape trei ore. Pe varf, temperatura nu depasea 2-3 grade Celsius. Treptat, insa, cerul s-a luminat promitator, vestind un rasarit clar, plin de culoare. Aparitia primei raze de soare ne-a dat fiori. Rasaritul pe varful muntelui Kinabalu a fost cel mai frumos cadou pentru cea mai trudita zi de nastere a mea.

FACTS


Chemarea stravechimii
Borneo... De la primii aventurieri si cuceritori, pana la calatorii zilelor noastre, insula aceasta verde, acoperita cu jungla, prin care fluvii cu ape galbene serpuiesc calm spre Marea Chinei de Sud, a exercitat o atractie magica si a incins imaginatia tuturor.

Am ascultat chemarea stravechimii si am pornit adanc in jungla, in cautarea misterioaselor comunitati ale longhouse-urilor. Stiam ca un longhouse nu este doar casa unei comunitati, ci reprezinta si un mod de viata, in care sentimentul de posesie si spiritul de proprietate sunt foarte putin dezvoltate.

Cum in jungla supravietuirea depinde de gradul de coeziune a comunitatii, antropologii sunt de parere ca locatarii longhouse-urilor au un mod de viata socotit a fi cel mai apropiat de viata comunitara perfecta. Familia este elementul central, divortul sau separarea cuplurilor fiind practic inexistente, iar relatia cu copiii este plina de toleranta si de intelegere. Renumele de gazde ospitaliere si generoase al localnicilor se impleteste cu reputatia lor de razboinici neinduratori si de vanatori de capete, asa cum erau pana nu cu mult timp in urma.
Din Kuching am calatorit o bucata de vreme peste agitata Mare a Chinei de Sud, spre Sibu, mica localitate aflata pe malul fluviului Rejang. Fluviul este singura cale de acces in jungla. O singura barca, ingusta si aglomerata, se legana langa ponton. In timp ce ne gandeam daca sa calatorim sase ore pe acoperisul barcii, acesta se intesa si el. Ne-am facut loc cum am putut intre oameni si animale tinute strans in plase, majoritatea gaini. Gabi a avut norocul sa nimereasca langa o saltea rosie, cu Mickey Mouse, iar eu am stat, ca pe ghimpi, cu o planta inalta si tepoasa in coaste.

Am calatorit cu genunchii la gura, tinandu-ne strans de balustrada inalta de 5 cm. Vaporul mergea neasteptat de repede, cu o medie de 40-50 km la ora, mai precis facea slalom printre sutele de busteni care coborau fluviul – zona se defriseaza masiv, iar acesta este cel mai ieftin mod de a transporta lemnul.

Pe masura ce intram in jungla, peisajul era tot mai frumos si, printre bananieri, au inceput sa apara primele longhouse-uri. Vaporul oprea la fiecare asezare. Fiind sarbatoare, tinerii aflati la scoala sau la munca in Sibu se intorceau acasa, sa petreaca zilele libere in familie, fiind intampinati cu cantece si cu bucurie. Copiii sareau tipand in apele tulburi, femeile imbracate in sarong, cu lobul urechii extrem de lung, cu mainile si picioarele acoperite de tatuaje, se manifestau zgomotos, iar barbatii, cu tigari de foi intre dinti, tatuati pe intreg corpul, se bucurau demn.

Longhouse-urile traditionale sunt locuinte lacustre din lemn. Si, pentru ca nici chiar Borneo nu se poate sustrage amprentelor progresului, am vazut cateva case lungi, de sute de metri, construite din beton, cu curent electric si cu televizor pe cerdac.

Am ajuns seara la Kapit, de unde am pornit a doua zi, in aceleasi conditii, spre Belaga, ultima localitate accesibila cu vaporul, loc de intalnire, de cumparaturi si de troc al locuitorilor tuturor caselor lungi din zona. Ne-am imprietenit pe drum cu un localnic din tribul Iban, care ne-a povestit despre viata comunitatii lui si ne-a invitat la el acasa. In Belaga, unde am stat mai multe zile, ca de altfel in toata calatoria pe Rejang, am fost singurii straini. Curiozitatea era asadar reciproca, dar discreta.

Oamenii ne-au primit cu simplitate si prietenie. Din respect, am incercat sa nu intram cu brutalitate in viata lor. Serile le petreceam pe malul Rejangului, ascultand sunetele junglei. Vantul aducea uneori ecouri de cantece indepartate ale unor triburi nomade, putin cunoscute chiar si de catre localnici, triburi care apar si dispar in imensitatea junglei.Changi
Singapore, orasul-stat prosper si modern, ascunde si episoade intunecate ale istoriei sale. In februarie 1942, a capitulat in fata Japoniei, care a redenumit orasul Syonan – Lumina Sudului. Intelectualii si comunistii chinezi care au incercat sa se opuna generalului nipon Yamashita au fost victime ale brutalitatii trupelor acestuia, iar europenii au fost inchisi in cumplita inchisoare Changi.

Despre viata inumana si despre lupta pentru supravietuire in acel univers de teroare si tortura a scris James Clavell in cartea sa King Rat, in romana tradusa cu titlul Changi. In prezent, muzeul inchisorii Changi, mutat in anul 2000 din locul sau istoric, care gazduieste tot o inchisoare, dar una de drept comun, comemoreaza victimele atrocitatilor japoneze.

Parfum colonial
Cele mai renumite hoteluri de lux ale Orientului in perioada coloniala, Eastern and Oriental din Penang si Raffles din Singapore, au fost construite de fratii Sarkies, oameni de afaceri armeni, si si-au deschis portile in 1884, respectiv 1887. Timp de aproape patruzeci de ani, aceste hoteluri au atras si au gazduit lumea buna a coloniilor: ofiteri de rang inalt, oficialitati coloniale si proprietari de plantatii, cu caschete si cizme inalte – toti aflati in cautare de rafinament si „civilizatie“ in lumea „salbatica“ a Orientului. Atmosfera creata de amestecul de lux european si opulenta orientala a transformat aceste hoteluri in locuri emblematice.

Aici se tranzactionau cantitati importante de lemn de esenta pretioasa si de mirodenii, atat de ravnite in Europa, iar doamnele aveau ocazia sa-si etaleze toaletele aduse de peste ocean, de la Paris si Londra. Rudyard Kipling, Noel Coward si Somerset Maugham sunt doar cateva dintre numele celebre care au frecventat aceste locuri.

O data cu moartea ultimului dintre fratii Sarkies, hotelurile au inceput sa decada, fiind inchise si aflandu-se chiar in pericol de a fi demolate. In anii ’90, au fost insa renovate.

Astfel si-au recapatat stralucirea de odinioara si si-au deschis din nou, larg, portile, de data aceasta pentru turistii largi la punga si dornici sa guste din farmecul colonial de odinioara.Ceaiul
Istoria il considera pe imparatul chinez Sheng-Nung ca fiind cel care a descoperit ceaiul ca bautura, atunci cand cateva frunze din aceasta planta i-au cazut accidental in vasul cu apa fiarta. Acest lucru se intampla aproximativ in anul 2700 inaintea erei noastre. Abia in secolul al XIX-lea, insa, ceaiul a devenit o bautura populara si in Europa. In aceasta perioada au adus colonistii englezi, proprietarii plantatiilor, forta de munca din sudul Indiei la marile plantatii de ceai din Malaezia si Sri Lanka (Ceylon). Aici traiesc si muncesc pe plantatii un numar mare de tamili.

Ceea ce numim astazi ceai este arbustul Camellia sinensis. Conditiile ideale pentru dezvoltarea acestei plante sunt temperatura intre 13 si 18 grade Celsius si umiditatea mare. Ceaiul este cules la fiecare sapte zile, de obicei cu mana. Din cinci kilograme de frunze proaspete rezulta un kilogram de „ceai”.

Frunzele sunt uscate cu aer cald, pentru a li se reduce umiditatea cu 50%, iar apoi sunt rulate. Procesul de fermentare – oxidarea enzimelor din frunze – este controlat cu strictete, pentru ca frunzele sa isi pastreze aroma caracteristica de ceai. Frunzele fermentate sunt apoi din nou uscate, printr-un procedeu numit ardere, si devin negre. La final, fibrele sunt inlaturate, iar ceaiul este sortat cu atentie si depozitat in locuri speciale pentru maturizare.
Tag-uri: Malaezia