El Dorado, unul dintre cele mai cunoscute orașe imaginare din istorie (P)

14 11. 2023, 07:18

El Dorado este un termen care a intrat în folclorul popular. În zilele noastre este echivalentul unui tărâm de vis, în care se găsesc multe bogății. În trecut au existat însă oameni care chiar au crezut în existența lui și au plecat în expediții, cu gândul că vor găsi aur la fiecare pas.

În vremuri de odinioară, goana după aur era ceva obișnuit. Se făceau adesea expediții, astfel că nu e de mirare că în momentul în care s-a pomenit de existența unui El Dorado nu puțini au fost cei curioși să afle dacă acest loc există cu adevărat.

Istoria El Dorado este veche de câteva secole și începe în anul 1530, în zona munților Anzi din Columbia zilelor noastre. Aici, conquistadorul Gonzalo Jimenez de Quesada a descoperit populația Muisca și a fost captivat de ce a găsit. El a descris locul ca având străzi pavate cu aur și că locația exactă este în Pădurea Amazoniană.

Sursa: YouTube

Când faima locului s-a dus prin gura lumii, nu puțini au fost cei care doreau să ajungă aici. Poate cel mai cunoscut este Gonzalo Pizzaro, un conquistador faimos în Lumea Nouă, care și-a câștigat locul în istorie prin expedițiile sale.

El a fost cunoscut și sub porecla de Gonzo, așa cum este prezentat într-un joc de păcănele online inspirat din viața sa. Este vorba despre slotul Gonzo’s Quest, în care acțiunea are loc în jungla amazoniană, acolo unde utilizatorii îl însoțesc pe Gonzo în încercarea de a descoperi comori ascunse.

Pe lângă Pizzaro, alți conquistadori plecați în căutarea El Dorado sunt Don Pedro de Candia și Francisco de Orellana. Niciunul nu a avut succes, iar oamenii aveau dubii tot mai mari că El Dorado chiar există. La un moment dat, s-a spus că locația ar fi în preajma fluviului Amazon, dar locul magic nu a fost găsit nici aici.

Există cu adevărat El Dorado?

O asemenea legendă nu avea cum să treacă neobservată. Iar istoricii au încercat pentru mult timp să își dea seama dacă în acest loc magic există măcar un sâmbure de adevăr. Folosind o combinație de texte istorice timpurii, ei au pus cap la cap elementele care au dus la apariția legendei.

Totul are la origini un ritual al popoarelor Muisca din Columbia Centrală. El Dorado era în realitate un conducător foarte bogat, care se acoperea cu aur din cap până în picioare. La începutul secolului al XVIII-lea, Juan Rodriguez Freyle a descris pe larg întreg ritualul acestuia.

Din relatările sale, în momentul în care un lider înceta din viață începea procesul de succesiune pentru cel „auriu”, adică cel ales. De cele mai multe ori, alesul era nepotul conducătorului anterior, care trebuia să efectueze un proces lung de inițiere.

În ceremonia de încoronare, noul lider avea alături patru preoți împodobiți cu coroane și ornamente de aur. Noul rege trebuia să arunce în Lacul Guatavita din Columbia obiecte de aur pentru a aduce ofrandă zeilor. El era, de asemenea, acoperit cu praf de aur.

Sursa: YouTube

Și cei prezenți la ceremonie trebuiau să poarte obiecte de aur, iar întreaga ceremonie era spectaculoasă, din relatările istoricilor. Era multă opulență, aurul era vizibil la fiecare pas, iar de aici s-a făcut și asocierea cu El Dorado.

Deși totul este la nivel de legendă, în Columbia se fac și în zilele noastre tururi turistice în care oamenii pot pleca în căutarea El Dorado. Ei nu vor găsi acel oraș plin de aur la fiecare pas, așa cum e descris în legendă, dar pot avea o experiență interesantă pe Amazon.