Invitaţie la o plimbare „Cu bastonul prin Bucureşti”. Traseul propus de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – FOTO

28 08. 2016, 11:42
De la Palatul de Justiţie din Splaiul Independenţei nr. 4 (punct de plecare: Biserica Domniţa Bălaşa) şi până în str. George Georgescu, ghizii ARCEN îi vor conduce pe bucureşteni prin una dintre cele mai surprinzătoare zone istorice ale Bucureştiului.
 
Un adevărat memorial al demolărilor de acum 30 de ani, zona Podul Calicilor – Calea Rahovei Veche, Mahalaua Sfinţii Apostoli şi Antim mai păstrează încă rămăşiţele organice ale unui ţesut urban care a fost şters cu buldozerul de pe harta oraşului.
 
Pe parcursul traseului, mergând pe străzile Sfinţii Apostoli – Palatul de Justiţie – Danielopol Gheorghe – Apolodor – Vânători – Bulevardul Unirii – Mitropolit Antim Ivireanul – Gladiolelor – George Georgescu, participanţii vor străbate un peisaj urban inedit pentru centrul unei capitale europene şi vor afla detalii despre ceea ce încă se vede sau nu se mai poate vedea în materie de arhitectură, istorie şi poveşti. În încercarea de a recompune atmosfera de la sud de Dâmboviţa, din cele mai importante epoci, vor fi evocate Halele Centrale, Spitalul Brâncovenesc, Mănăstirea Antim, obiceiurile din casele şi familiile vechi bucureştene, istoriile mahalalelor şi ale personajele lor şi poveşti din timpul marilor demolări.
 
Traseul va fi însoţit şi de un material vizual care îi va ajuta pe participanţi să înţeleagă modificările brutale prin care s-a intervenit în această zonă la nivel urbanistic şi identitar.
 
Ediţia a 7-a a proiectului „Cu bastonul prin Bucureşti” este organizată în parteneriat cu ARCUB, susţinând proiectul „Bucureşti 2021” şi candidatura Bucureştiului la titlul de capitală culturală europeană.
 
Participarea la plimbările ARCEN este gratuită.
 
Sursa: Mediafax
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
Un nou monument circular a fost descoperit langa Stonehenge
 
Oamenii preistorici mergeau la saună?
 
Noul simbol al orasului New York este un magazin
 
Autorităţile îşi BAT JOC de un nou monument descoperit în România şi apreciat de BBC. Acesta va fi îngropat sub pavaj