Bătălia aşteptată de mulţi fani ai serialului Game of Thrones. Ce RECORD a doborât episodul 4 din sezonul 7

09 08. 2017, 10:00
Sânge, foc şi reuniuni de familie – cuvintele de ordine pentru episodul 4, „The Spoils of War,” al celui de-al 7-lea sezon al „Game of Thrones”.
 
Episodul 4 din ‘Game of Thrones’ a prezentat publicului unele dintre cele mai palpitante scene ale seriei, Daenerys Targaryen (Emilia Clarke) conducându-şi dragonul Drogon în bătălie alături de armata sa Dothraki, năvălind şi cucerind forţele armate ale Lannisterilor, într-un episod regizat de Matt Shakman.
 
Nikolaj Coster-Waldau a revenit în cel de-al 4-lea episod al sezonului 7. Actorul a intrat în profunzimile unuia dintre cele mai antrenante episoade ale serialului fantasy „Game of Thrones”, care i-a ţinut cu sufletul la gură pe fani.
 
Scenele noului episod au doborât toate recordurile din industrie cu nu mai puţin de 73 de incendii şi 20 de persoane care şi-au dat foc pe platou simultan, ceva ce nu s-a mai făcut vreodată într-o producţie de televiziune sau într-un film din trecut. Scânteile, flăcările, exploziile se pare că au avut efectul scontat pentru public.
 
Citeşte continuarea pe Mediafax.