„Star Wars”: Lucasfilm vrea să producă un spin-off dedicat lui Boba Fett

27 05. 2018, 14:30

Scenaristul şi regizorul noului film va fi James Mangold, cunoscut pentru lungmetrajele „Logan” (2017) şi „Oraşul poliţiştilor/ Cop Land” (1997), potrivit Mediafax.

Personajul Boba Fett, care se bucură de un succes imens în rândul fanilor „Star Wars”, este un vânător de recompense şi a fost interpretat de-a lungul timpului de mai mulţi actori, începând cu Jeremy Bulloch.

Primul film în care a apărut personajul a fost „Războiul Stelelor: Imperiul Contraatacă/ Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back” (1980) şi a fost prezent, printre altele, în „Războiul stelelor – Episodul IV: O nouă speranţă/ Star Wars: Episode IV – A New Hope” (1977) şi „Războiul stelelor – Episodul VI: Întoarcerea lui Jedi/ Star Wars: Episode VI – Return of the Jedi” (1983).

Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Primele două filme din cea mai recentă trilogie – a treia -, „Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: Episode VII – The Force Awakens” (2015) şi „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi” (2017), au obţinut cele mai mari încasări din toată seria, 2 miliarde de dolari, respectiv 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.

„Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story” (2016), primul film dintr-o serie spin off (inspirată de franciza originală), a avut încasări de 1 miliard de dolari, un semn bun pentru continuarea acesteia, „Solo: O Poveste Star Wars/ Solo: A Star Wars Story”, care prezintă anii de tinereţe ai lui Han Solo.

George Lucas a vândut compania Lucasfilm în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, studiourilor Disney.