Mii de manuscrise medievale sunt acum disponibile online

05 12. 2019, 09:06

Universitatea Lehigh din Statele Unite ale Americii a condus un proiect în care au fost implicate 15 biblioteci din statul Philadelphia în cadrul căruia au fost scanate peste 160.000 de pagini ale 475 de manuscrise medievale. Aceste lucrări care au fost realizate de mână tratau teme legate de religie, ştiinţă, artă sau filozofie sunt acum disponibile online, notează Phys.

Digitalizarea manuscriselor a avut loc într-un proiect care s-a întins pe ultimii trei ani şi în care au colaborat bibliotecile din Philadelphia. Acestea s-au asociat în cadrul Philadelphia Area Consortium of Special Collections Libraries (PACSCL). Fişierele digitale ale acestor manuscrise sunt disponibile online şi permit celor interesaţi să le studieze şi să realizeze comparaţii între acestea la nivel aproape microscopic.

„Răspunsul la proiect a fost entuziast, atât în comunitatea colecţiilor speciale, cât şi în comunitatea studiilor medievale”, a spus Lois Fischer Black, curator al colecţiei de manuscrise de la Universitatea Leigh. „Savanţii descoperă conexiuni şi relaţii între manuscrisele deţinute în colecţiile membrilor PACSCL care nu au fost imediat evidente, deschizând noi căi. pentru studiul provenienţei, practica scribală şi problemele conexe”.

Finanţarea de care s-a bucurat acest proiect a făcut posibilă digitalizarea unor manuscrise pe care cercetători din întreaga lume le-au solicitat dar care, din cauza complexităţilor tehnice, nu au putut fi digitalizate anterior. În cadrul acestui proiect, Universitatea Leigh a oferit finanţarea necesară digitalizării manuscriselor, aproximativ jumătate de milion de dolari, precum şi o parte a operelor digitalizate. Printre cele 27 de manuscrise puse la dispoziţia cercetătorilor implicaţi în acest proiect, care însumează aproximativ 5.000 de pagini, se numără cărţi de rugăciune creştine, un manuscris de origine catalană şi altul de origine olandeză.

Colecţia de manuscrise poate fi accesată aici.

Citeşte şi:

Manuscrise digitalizate din Biblioteca Academiei Române, lansate online

Manuscrisele antice abia încep să-şi arate adevăratele secrete odată cu elaborarea unei tehnici arheologice revoluţionare care va fi folosită într-una dintre cele mai vechi biblioteci din lume

Răsturnare de situaţie! Manuscrisul lui Voynich nu a fost decriptat, iar limba proto-romanică nu există

Descifrarea manuscriselor celei mai vechi mănăstiri din lume a scos la iveală aspecte neştiute şi uimitoare ale lumii de acum mai bine de 1500 de ani