Povestiri din Moldova

Astfel stand lucrurile, Voda Cuza i-a adus plocon sotiei sale Elena doi copii, amandoi fiind fructul iubirii domnitorului cu Maria Obrenovici: mai intai pe Alexandru, apoi pe Dimitrie. Iar Elena a consimtit sa-i adopte pe amandoi. La 1866, Cuza a fost detronat si alungat din tara in urma unui complot al carui principal regizor a fost Ion C. Bratianu. Fara sa-si mai revada tara, Cuza a murit, in 1873, la Heidelberg, vegheat de Doamna sa, Elena. La anul 1876, afland ca sufera de o boala incurabila, Maria Obrenovici s-a sinucis, la Dresda.

In 1889, fiul sau natural, Dimitrie Cuza, si-a zburat creierii in castelul Ruginoasa, in urma unor neintelegeri cu mama sa adoptiva. Peste numai un an, Alexandru A. Cuza a murit la Madrid, in vreme ce se afla in voiaj de nunta. Vaduva sa, Maria Cuza (fosta Moruzzi), a avut apoi o idila cu Ionel I.C. Bratianu, fiul complotistului care l-a silit sa renunte la tron si l-a alungat din tara pe tatal fostului sau sot. Urmare a acestei povesti de amor s-a nascut, la 1898, la Ruginoasa, Gheorghe Bratianu, marele istoric de mai tarziu, savarsit din viata in chinuri cumplite, la 1953, in inchisoarea politica de la Sighetu Marmatiei.

Pe patul de moarte, Cuza si-a exprimat dorinta de a fi inmormantat la Ruginoasa. Asa s-a si facut. La 1944, insa, ramasitele sale pamantesti au fost mutate la Curtea de Arges, iar la 1946 au fost mutate din nou, la Biserica Trei Ierarhi din Iasi, unde se gasesc si acum.

Elena Cuza i-a supravietuit sotului sau: s-a stins din viata la anul 1909, la Piatra Neamt. Dorinta sa a fost sa fie inmormantata la Solesti (Vaslui), langa mormantul mamei sale. Pe ultimul sau drum, vagonul mortuar a luat foc. A ars complet, cu tot cu sicriul pe care-l transporta. Restul e istorie.

Acest material a fost realizat de: Lucian Vasilescu (documentare, text, fotografii), Marian Simon (art director, viziune grafica).

Aici, Voda visa sa-si afle linistea, in castelul construit la inceputul secolului al XIX-lea de Sandulache Sturza, logofat si mare vistiernic. La moartea lui Sandulache, mosia si castelul de la Ruginoasa au revenit fiului sau, Costache, prim-ministru al lui Voda Mihai Sturza, varul sau. Mare amator de trai bun, Costache avea doua mari pasiuni: femeile si jocurile de carti.

Spre batranete, pe cand era vaduv, in Costache a inflorit o tomnatica pasiune pentru preafrumoasa Marghiolita Ghica, proaspat intoarsa in Moldova dupa ce-si abandonase sotul la Constantinopol si dupa ce-si gasise o vreme consolarea in bratele cneazului rus Muhanov. Orbit de amor, Costache a cerut-o de nevasta pe Marghiolita, iar aceasta a spus „da“, cu gandul la averea batranului. Dupa savarsirea cununiei, bietul Costache n-a mai capatat nimic din ceea ce-si dorea de la Marghiolita.

Mai mult, jalnicul personaj nu putea decat sa contemple cu amaraciune cum tanara sa sotie era mult mai generoasa decat era cu el cu tinerii din protipendada Iasului si mai ales cu chipesul boier Nicolae Roznovanu. Nemaiputand suporta umilinta, Costache a decis sa se mute la Odesa. Roznovanu s-a dus dupa ei. Costache si-a luat nevasta si s-a stabilit la Kiev. Roznovanu i-a urmat. La fel s-au petrecut lucrurile si la Moscova, Varsovia, Sankt Petersburg. Aproape ruinat de desele mutari si de jocul de carti, disperat, Costache a decis s-o ascunda pe Marghiolita la castelul sau de la Ruginoasa, in paza feciorului cel mai mare, care purta numele bunicului sau – Sandulache.

Atata doar ca Roznovanu nu s-a lasat. Intaratat pana peste poate, in fruntea unei cete de arnauti, a pornit spre Ruginoasa, cu gandul s-o rapeasca cu orice chip pe iubita lui Marghiolita. A cumparat pe cei ce pazeau castelul, a patruns in curte, a urcat treptele si s-a trezit fata in fata cu junele Sandulache, ramas sa apere de unul singur onoarea mamei sale vitrege. Sandulache a impuscat pe unul dintre arnautii Roznovanului, dar a cazut mort, injunghiat de un altul.

Rapita, Marghiolita s-a desfatat in acea noapte si inca dupa aceea in bratele tanarului sau amurez, cu care s-a si casatorit. Pozna cu rapirea Marghiolitei s-a petrecut la anul 1847. Urmare a acestei duble drame, rapirea nevestei rele de musca si moartea fiului sau cel mare, bietul Costache Sturza si-a pierdut mintile.