Un lac ascuns de un milion de ani va fi explorat de oamenii de ştiinţă

07 09. 2012, 13:51

Prima echipă a transportat recent la faţa locului 70 de tone de echipament, înfruntând temperaturi de minus 35 de grade Celsius.

Exploratorii urmează să se întoarcă în Antarctica în noiembrie, odată cu încălzirea vremii (când începe vara în emisfera sudică), când vor fora prin stratul de gheaţă gros de cca. 3 kilometri, folosind tehnologii standard cu impact scăzut asupra mediului, şi vor colecta apă şi sedimente din lacul aflat sub calota glaciară.

Oamenii de ştiinţă speră ca, studiind mostrele colectate, să afle detalii despre viaţa de acum 1 milion de ani, despre paleoclima Terei şi să poată evalua stabilitatea calotei glaciare vest-antarctice şi implicaţiile privind o viitoare creştere a nivelului apelor mării.

Lacul Ellsworth, situat în partea de vest a continentului antarctic, are cca. 14 km lungime, 2-3 km lăţime şi este adânc de 150 m. Se află „ascuns” sub calota glaciară antarctică, într-un loc în care aceasta are o grosime de de cca. 3 km.

Peste 400 de asemenea lacuri subglaciare au fost identificate până în prezent în Antarctica.

În estul continentului, o echipă de specialişti ruşi desfăşoară un proiect similar, pe lacul Vostok.

Sursa: Mail Online

Sursa foto: British Antarctic Survey