Cercetătorii au găsit metoda prin care ne putem mări performanţele matematice

18 05. 2013, 00:00

Un studiu de mici proporţii publicat recent sugerează că această tehnică de stimulare a creierului determină neuronii să funcţioneze mai eficient. Descoperirea are potenţialul de a veni în ajutorul celor care suferă de boli neurodegenerative, atac cerebral sau dificultăţi de învăţare. 

Transcranial random noise stimulation, un tip de stimulare transcraniană numită şi TRNS, presupune stimularea electrică aleatorie a zonele din creier prin plasarea unor electrozi pe suprafaţa scalpului. Metoda este relativ nouă, noninvazivă şi nedureroasă. 

În studiu, 51 de studenţi de la Universitatea Oxford au fost împărţiţi în două grupuri şi au fost rugaţi să realizeze două exerciţii aritmetice. Experimentul a durat 5 zile, timp în care participanţii unuia dintre cele două grupuri au primit TRNS pe măsură ce realizau sarcinile aritmetice. 

Sarcinile au testat capacitatea voluntarilor de a face calcule (ex: 32-17+5=20) şi de a învăţa pe de rost (exerciţii unde se cerea folosirea tablei înmulţirii memorate anterior).

Comparativ cu grupul de control cei care au primit TRNS au avut performanţe cognitive mult mai bune. Mai mult, în cazul celor supuşi la stimularea transcraniană s-a constatat că îmbunătăţirile s-au menţinut timp de 6 luni de la experiment. 

„Tehnicile de imagistică sugerează că TRNS creşte eficienţa de stimulare a zonelor din creier folosite pentru aprovizionarea de oxigen şi substanţe nutritive”, au concluzionat specialiştii.

La începutul studiului nu s-au constatat diferenţe semnificative între cele două grupuri. Totuşi, chiar şi la 6 luni de la experiment, subiecţii supuşi tehnicii TRNS au dat dovadă de „performanţe superioare pe termen lung, comparativ cu grupul de control”. 

Care este potenţialul acestei tehnici?

Dr. Roi Cohen Kadosh, autorul studiului, a demonstrat anterior că şi altă formă de stimulare cerebrală îi poate ajuta pe oameni să înveţe mai bine şi să proceseze noi numere. Totuşi, el este de părere că TRNS poate ajuta mai multe persoane deoarece are potenţialul, nu numai de a ajuta procesul de învăţare, ci şi  de a îmbunătăţi capacitatea de a aduna, a scădea şi a înmulţi un şir de numere în cap. 

„Aritmetica mentală este o sarcină mai complexă şi mai provocatoare, motiv pentru care mai bine de 20% din oameni se luptă să o realizeze corect”, au notat specialiştii. 

O tulburare de învăţare numită discalculie, caracterizată prin perturbare în învăţarea calculului, afectează în jur de 5%- 7% din populaţie. Probleme similare apar şi în cazul celor care suferă de boli neurodegenerative sau atacuri cerebrale. 

Cohen Kadosh speră ca în viitor această tehnică să poată fi utilizată în clinici, în săli de clasă şi chiar acasă pentru a-i ajuta pe cei cu probleme. 

Sursa: BBC