Pentru prima dată în istorie, un japonez devine şef în spaţiu (VIDEO)

10 03. 2014, 12:20

Koichi Wakata, în vârstă de 50 de ani, a fost inginer de zbor pe ISS şi s-a alăturat actualei misiuni spaţiale pe 7 noiembrie 2013, împreună cu alţi doi colegi japonezi.

„Preiau cu modestie comanda staţiei spaţiale. Cred că acest lucru reflectă o reală încredere faţă de Japonia şi faţă de ceea ce a realizat Japonia în ultimii ani”, a declarat Wakata, în timpul ceremoniei organizate pentru preluarea funcţiei, transmisă de postul TV al NASA.

Fostul comandant al ISS, Oleg Kotov, inginerul de zbor Serghei Riazanski, ambii din Rusia, şi astronautul NASA Mike Hopkins vor părăsi avanpostul spaţial luni, iar înlocuitorii acestora vor sosi pe staţie pe 26 martie.

Până în prezent, patru astronauţi japonezi, printre care şi Wakata, au făcut parte din echipajul staţiei spaţiale.

Koichi Wakata a mai participat anterior la două misiuni spaţiale.

Alături de astronautul NASA Rick Mastracchio şi cosmonautul rus Mihail Tiurin, Wakata va rămâne pe staţia spaţială până la mijlocul lunii mai.

Una dintre primele sale misiuni în calitate de comandant va fi să monitorizeze sosirea unui transport cu instrumente de explorare spaţială, care va fi lansat din Cape Canaveral, pe 16 martie, şi va trebui să ajungă pe ISS pe 18 martie.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent cu cel dintr-un avion Boeing 747.

Surse: Mediafax, Reuters