De ce sunt atrase femeile de cântăreţi. Cercetătorii spun că au descifrat în sfârşit misterul

23 04. 2014, 17:03

Potrivit unui studiu publicat în revista The Proceedings of the Royal Society B, femeile sunt atrase de bărbaţii care compun un anumit gen de muzică, dar această preferinţă apare doar în perioada lor fertilă.

La studiu au luat parte 1.500 de femei cu vârsta medie de 28 de ani, care nu erau însărcinate şi nu foloseau contracepţie hormonală.

Ele au ascultat patru compoziţii diferite, cântate la pian de o aplicaţie specială. Muzica era diferită, unele melodii fiind foarte simple, altele complexe.

La final, femeile au fost rugate să spună ce compozitor ar prefera pentru o aventură de scurtă durată sau pentru o relaţie serioasă.

Cele mai multe tinere au ales bărbatul care a compus cea mai complexă melodie, spunând că ar fi interesate să aibă cu el o relaţie pasageră.

Preferinţa era mai puternică în cazul femeilor care erau în perioada de ovulaţie, având deci mai multe şanse să rămână însărcinate.

Descoperirea susţine ipoteza lui Charles Darwin, care a afirmat că muzica a fost inventată ca un ritual de curtare.

Astfel, femeile preferă instinctiv bărbaţii cu talent muzical, considerând că ei au gene mai bune. Studiul nu a demonstrat însă vreo preferinţă pentru creatorii de arte vizuale.

Sursa: Business Insider