Cum arată steaua care este rece ca gheaţa. Astronomii au descoperit un corp ceresc bizar (FOTO)

29 04. 2014, 00:00

Steaua a fost numită WISE J085510.83-071442.5, pentru că a fost descoperită cu ajutorul telescopului WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer).

Pe suprafaţa acestui corp ceresc temperatura este de -13 grade Celsius, adică mult sub limita la care apa îngheaţă. Steaua este considerată a fi o pitică maronie, care apare pe telescop cu o culoare roşiatică, foarte stinsă.

WISE J085510.83-071442.5 este o stea foarte bătrână. Având câteva mii de grade la începutul existenţei sale, a ajuns să fie rece, chiar îngheţată, în aproximativ 10 miliarde de ani, explică astronomul Kevin Luhman. Steaua este şi foarte mică, având de 2-10 ori masa planetei Jupiter.

Totuşi, natura acestui corp ceresc este destul de incertă. Este posibil să nu fie vorba de o stea pitică, ci de o „planetă hoinară”, care a fost „alungată” din sistemul ei solar şi care acum se deplasează singură prin galaxie, asemeni stelelor.

Primele planete de acest fel au fost observate pentru prima dată în anul 2010. Mai jos puteţi vedea deplasarea acestui corp ceresc, în decursul ultimilor 4 ani.
 

Telescopul spaţial WISE a fost lansat de NASA în decembrie 2009 şi a funcţionat până în februarie 2011, când transmiţătorul său s-a oprit şi aparatul a fost pus în stare de „hibernare”.

Sursa: io9