Crocodil gigantic versus şarpe uriaş. Creaturile incredibile care se luptau pentru hrană

29 05. 2014, 11:16

Crocodilul avea un bot foarte turtit şi o muşcătură extrem de puternică, spun experţii, care au aflat astfel detalii despre diversitatea şi adaptabilitatea acestor reptile.

Noua specie de crocodil, care face parte din familia dyrosauride, trăia alături de Titanoboa. Experţii au numit noua specie Anthracosuchus balrogus şi au prezentat descoperirea în revista online Historical Biology.

Fosilele crocodilului au fost găsite alături de cele ale unui Titanoboa într-o mină de cărbuni din Cerrejon, Columbia. Numele noii specii a fost dat după monstrul Balrog din romanul „Stăpânul Inelelor.”

Alex Hastings, de la Universitatea Martin Luther Halle-Wittenberg, coordonatorul studiului, spune că aceste fosile arată că în realitate crocodilii s-au schimbat destul de mult, nu sunt pur şi simplu fosile vii, care nu au suferit transformări majore de milioane de ani, aşa cum se credea până acum.

Familia dyrosauride a supravieţuit extincţiei dinozaurilor şi altor catastrofe, adaptându-se schimbărilor climei.

În Paleocen, temperaturile erau mai ridicate decât acum, iar aceste reptile au evoluat, ajungând la dimensiuni incredibile.

Dyrosauridele trăiau de obicei în oceane, dar noua specie descoperită, asemeni altor trei identificate recent, traia în apele dulci ale râurilor, alături de Titanoboa. Aceşti crocodili se hrăneau cu ţestoase şi peşti, concurând pentru hrană cu uriaşii şerpi şi căzând uneori pradă acestora.

Sursa: Daily Mail