Emiratele Arabe Unite îşi creează propria agenţie spaţială şi vrea să trimită o navă pe Marte în 2021

17 07. 2014, 00:00

„Emiratele Arabe Unite intră astfel în domeniul explorării spaţiale”, a anunţat, cu entuziasm, agenţia oficială WAM.

„Explorarea planetei Marte reprezintă o mare provocare şi noi am ales-o pentru că ne motivează”, a subliniat cu această ocazie şeicul Mohammad Ben Rached Al-Maktoum, vicepreşedintele Emiratelor Arabe Unite şi suveran al Dubaiului.

Şeicul Mohammad, citat de WAM, spune că investiţiile ţării sale în domeniul spaţial au atins deja 20 de miliarde de dirhami (5,44 miliarde dolari).

El a adăugat că noua agenţie spaţială va include mai multe organisme care lucrează deja în domeniul spaţial, precum Dubaisat, specializat în producţia de sateliţi, şi va încheia parteneriate pe plan internaţional.

Viitoarea sondă marţiană a Emiratelor Arabe Unite va parcurge 60 de milioane de kilometri şi va avea nevoie de nouă luni pentru a ajunge pe planeta roşie.

Emiratele Arabe Unite, o federaţie înfiinţată în 1971 din unirea a şapte emirate din Golful Persic, devine astfel cea de-a noua ţară din lume care se angajează în explorarea plantei Marte.

Surse: Mediafax, Emirates 24/7, WSJ