Oamenii au schimbat harta lumii. Locul României printre ţările cu localităţi dezvoltate (FOTO)

17 07. 2014, 12:07

Potrivit German Remote Sensing Data Center, numărul şi dimensiunea aşezărilor din multe regiuni ale planetei au fost subestimate.

Studiul, numit Global Urban Footprints, implică realizarea unei baze de date uriaşe, realizată prin imagini radar furnizate de doi sateliţi germani, TerraSAR-X şi TanDEM-X. Harta astfel realizată a cuprins aproximativ 180.000 de imagini radar.

Conform lui Thomas Esch, de la Remote Sensing Data Center, estimările anterioare arătau că aşezările umane ocupă doar 1-3% din suprafaţa Terrei.

Noile date obţinute acum arată că acest procent este mult mai mare. Deocamdată cercetătorii nu au anunţat noile cifre, acest lucru urmând să fie făcut în a doua etapă a studiului.

Chiar dacă aceste aşezări reprezintă doar câteva procente din suprafaţa planetei, implicaţiile sociale, economice şi de mediu sunt uriaşe.

Cercetătorii au conceput harta pentru ca aceasta să evidenţieze automat structurile realizate de oameni, case sau drumuri, înlăturând totodată obiectele naturale, cum sunt copacii sau rocile.

Harta cuprinde trei culori: negru pentru aşezările umane, alb pentru terenuri şi gri pentru apă.

Rezultatul sunt structuri foarte diferite ca formă, care arată modul în care natura şi omul au interacţionat în decursul secolelor.

Sursa: Live Science