Care este fiinţa cu cel mai performant nas din întreg regnul animal? Deţinătorul recordului a fost identificat

23 07. 2014, 13:37

Genomul elefantului african conţine cel mai mare număr de gene asociate cu receptorii olfactivi (aproape 20.000), se afirmă în acest studiu publicat marţi în revista Genome Research.

Acest lucru înseamnă că elefantul dispune de un miros de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului, de două ori mai performant decât cel al câinelui, iar pahidermele îl întrec în acest domeniu pe precedentul deţinător al recordului din regnul animal, şobolanul.

Studiul a fost coordonat de Yoshihito Nimura, cercetător la Universitatea din Tokyo.

Felul în care acele gene olfactive funcţionează nu este foarte bine înţeles deocamdată, dar acest proces le-a permis elefanţilor să supravieţuiască de-a lungul epocilor. Într-adevăr, acest simţ permite pahidermelor să găsească hrană, parteneri şi să evite prădătorii.

În cadrul studiului, savanţii niponi au comparat aparatul olfactiv al elefantului cu cele ale altor 13 animale, inclusiv cai, iepuri, porci de Guineea, vaci şi cimpanzei.

Primatele şi oamenii sunt vieţuitoarele care au cel mai redus număr de gene asociate cu simţul mirosului, afirmă autorii studiului. „Acest lucru ar putea reprezenta o consecinţă a faptului că ne bazăm mai puţin pe miros, iar simţul vederii a progresat”, spune coordonatorul studiului.

Surse: Mediafax, Eurekalert, Daily Mail