Ce este şi unde trăieşte creatura care pare desprinsă din filmul „Alien”? (Galerie FOTO)

18 09. 2014, 12:59

Peştele-dragon negru (Idiacanthus atlanticus) este o specie dimorfică, adică masculii şi femelele arată foarte diferit. Femelele au un fel de mustăţi sub bărbie şi dinţi ascuţiţi ca nişte colţi, lungi de 40 de cm.

Masculii nu au dinţi deloc şi sunt foarte mici, având cel mult 5 cm lungime. În plus, ei nu au intestine, prin urmare nu mănâncă niciodată, ei trăind doar pentru a se înmulţi.

Cercetătorii spun că aceste diferenţe dintre sexe au apărut pentru a reduce competiţia pentru resurse, care sunt foarte puţine în mediul în care trăieşte această specie.
 

Femela (sus) şi masculul speciei (jos)    (Foto: Elakiri.com)

Aceşti peşti care trăiesc la mare adâncime sunt bioluminiscenţi, în acest caz mustăţile lor luminoase fiind folosite ca momeală, ca să atragă prada, asemeni unei undiţe.

Larvă de Idiacanthus atlanticus    (Foto: Elakiri.com)

Şi larva peştelui-dragon negru este foarte ciudată. Este transparentă şi are doi ochi în vârful unor antene foarte lungi. Pe măsură ce larva se dezvoltă, antenele devin mai mici până când ochii sunt absorbiţi în orbite.

Sursa: IFLScience