Cum reacţionezi când vezi o imagine scârboasă? Reacţia îţi trădează vederile politice

31 10. 2014, 12:43

Rezultatele sunt aşa de clare, încât o singură imagine e de ajuns pentru a dezvălui vederile politice ale unui persoane, susţin cercetătorii.

„Imaginile dezgustătoare determină un răspuns neuronal care prezice cu mare precizie orientarea politică, chiar şi atunci când acel răspuns neuronal nu corespunde cu reacţia conştientă a individului la imaginea respectivă”, spune Read Montague, profesor la Virginia Tech Carilion Research Institute şi conducător al studiului. La cercetări au participat oameni de ştiinţă de la mai multe instituţii ştiinţifice – Virginia Tech Carilion Research Institute – University College London, Rice University, University of Nebraska at Lincoln, şi Yale University – iar rezultatele au fost publicate în jurnalul Current Biology. 

Folosind imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională, cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală a subiecţilor 

în timp ce le erau prezentate imagini respingătoare – de exemplu cele ale unor WC-uri murdare sau cadavre mutilate -, intercalate printre imagini neutre sau agreabile, precum cele cu peisaje sau bebeluşi. 

Apoi, subiecţii au fost supuşi unui test standard pentru determinarea ideologiei politice la care aderă, fiind rugaţi să răspundă la întrebări despre frecvenţa cu care discută politică şi despre acordul sau dezacordul lor în privinţa unor subiecte controversate, precum rugăciunea în şcoli sau căsătoriile homosexuale. 

Cercetătorii au constatat că reacţia creierului la imaginile respingătoare putea prezice, cu precizie de 95-98%, în ce fel va răspunde o persoană la întrebările din chestionarul politic.

Rezultatele sugerează că ideologiile politice sunt asociate cu anumite răspunsuri neuronale bine stabilite, care ar fi putut servi strămoşilor omului pentru a-i proteja împotriva unor ameninţări din mediul lor de viaţă, spun specialiştii. Iar aceste răspunsuri neuronale ar fi putut fi transmise de-a lungul generaţiilor – ca şi cum reacţiile de dezgust ar fi moştenite.

Conservatorii tind să reacţioneze mai intens la imagini dezgustătoare, dar cercetătorii nu ştiu, deocamdată, de ce. 

Studii anterioare pe gemeni arătaseră că ideologia politică,  – mai exact, gradul în care persoanele sunt liberale sau conservatoare – este, în mare măsură, moştenită, iar aceste descoperiri i-au inspirat pe cercetători să realizeze acest nou studiu. 

Reacţiile inconştiente de la nivelul creierului ar putea fi un vestigiu al reacţiilor puternice de aversiune, de care strămoşii noştri primitivi aveau nevoie pentru a evita contaminarea şi bolile.

Dar, spun oamenii de ştiinţă, nu e musai să reacţionăm numai pe baza instinctului; aceste reacţii pot fi modulate cu ajutorul capacităţilor cognitive superioare de care dispune specia umană. 

„Dacă începem să înţelegem că anumite reacţii automate sunt doar atât – nişte reacţii – atunci am putea să calmăm puţin lucrurile în cazanul dat în clocot al discursului politic de azi,” spune prof. Montague. 

Gradul înalt de control cognitiv de care este capabilă specia umană îi poate face pe oameni să îşi nege instinctele biologice de dragul unei idei – specialistul dă ca exemplu grevele foamei din motive politice -, iar aceste „superputeri comportamentale” pot fi folosite pentru a depăşi modul instinctiv de a reacţiona şi de a acţiona în ceea ce priveşte politica.

Aşadar, care este mesajul către public, pentru zilele de alegeri?

„Gândiţi, în loc să reacţionaţi pur şi simplu”, spune prof. Read Montague. „De fapt, asta e oricum o idee bună, nu e nevoie de neuroştiinţă ca să ştim asta.”

Sursa: Mail Online