Descoperire importantă despre cutremure: „Acest lucru ar trebui să reprezinte o considerabilă preocupare pentru populaţie”

18 06. 2015, 00:00

Cercetătorii, coordonaţi de Hannah Hilbert-Wolf, au făcut apel la tehnologii inovatoare pentru a analiza solul din apropierea oraşului tanzanian Mbeya (Tanzania), acolo unde au avut loc cutremure puternice în urmă cu 25.000 de ani şi au identificat urmele unor deformări considerabile, precum şi noi forme de lichefiere şi ‘fluidificare’ (apariţia de suprafeţe cu nisipuri mişcătoare) cauzate de mişcări telurice.

Dovezile referitoare la acest fenomen de fluidificare, precum şi creşterea fără precedent într-o regiune continentală cum este Mbeya a cantităţilor de nisipuri mişcătoare, au ridicat o serie de semne de întrebare în legătură cu rezistenţa la viitoare cutremure a oraşelor care cresc cu repeziciune în acea parte a Africii. Spre exemplu, se estimează că Tanzania va avea 130 de milioane de locuitori în anul 2050.

„Acest lucru ar trebui să reprezinte o considerabilă preocupare pentru populaţia urbană din Estul Africii, zonă care are caracteristici tectonice similare şi condiţii de suprafaţă asemănătoare”, a afirmat Hannah Hilbert-Wolf, potrivit unui comunicat de presă al universităţii australiene.

Metoda utilizată de autorii studiului nu este foarte costisitoare şi ar putea ajuta la realizarea unor prognoze asupra modului în care un viitor cutremur va deforma suprafaţa terestră şi va afecta diferitele structuri.

Sursa: Agerpres.