Cei mai INTELIGENŢI copii din lume se găsesc în această ţară. Care este SECRETUL – VIDEO

07 10. 2015, 09:09

Potrivit CNN, Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentând regula, şi nu excepţia.

„Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei”, a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.

URMĂREŞTE VIDEO AICI

Marc Tucker a explicat că secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: „Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii”.

CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor ’70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului.

Citeşte aici continuarea!