Cum va arăta primul avion SUPERSONIC privat: Distanţa dintre New York şi Londra, parcursă în numai patru ore şi jumătate – FOTO, VIDEO

22 11. 2015, 18:00

Avionul supersonic AS2, denumit „fiul lui Concorde”, a fost proiectat de compania Aerion Corporation în colaborare cu Airbus şi ar putea intra în faza de teste începând cu anul 2021.

GALERIE FOTO

Deşi costul unui astfel de avion ajunge la 120 de milioane de dolari, firma Flexjet a plasat deja o comandă de 20 de avioane AS2, potrivit unui comunicat al companiei Aerion Corporation,.

Avionul va putea transporta până la 12 pasageri şi va avea o viteză de Mach 1,5 ( de 1,5 ori viteza sunetului), astfel că distanţa între New York şi Londra va putea fi parcursă în numai patru ore şi jumătate, faţă de şapte ore cum se întâmplă în prezent.

Citeşte aici continuarea!