Cum să îmbătrâneşti frumos? Secrete de la nonagenari

29 02. 2016, 11:00
Deşi genele ne sunt transmise de părinţi, stilul de viaţă şi dieta joacă şi ele un rol esenţial. Alimentaţia, activitatea fizică sau stresul pot modifica modul în care funcţionează genele prin adăugarea unor “etichete chimice” care acţionează asemeni unor comutatoare şi ne influenţează starea de sănătate şi longevitatea.  Studiul acestor mecanisme este cunoscut sub numele de epigenetică.
 
Într-o serie de studii (cunoscute sub numele de BELFAST) asupra nonagenarilor cu o stare bună de sănătate s-a arătat că participanţii aveau mai puţine gene responsabile de bolile cardiovasculare şi au fost identificate genele care întăresc sistemul imunitar.
 
Alături de informaţiile din studiu BELFAST, persoanele au fost întrebate de ce cred că au avut o viaţă atât de lungă şi o stare de sănătate bună.  Istoricul familiei şi poveştile personale pot reprezenta instrumente puternice în asociere cu analiza genomică.
 
Genele şi starea de sănătate
 
Ellie, în vârstă de 99 de ani spune: „Cred că longevitatea s-a aflat în genele familiei mele – toate rudele de sex feminin ale mamei mele au trăit peste 90 de ani. Pot să-mi amintesc veri şi mătuşi, toţi cu vârste de peste 90 de ani.  Pe de altă parte, bărbaţii nu au trăit la fel de mult.”
 
De fapt, Ellie a observat un lucru pe care nici oamenii de ştiintă nu îl pot explica încă foarte clar: femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii. Dovezile de până acum sugerează că ar putea fi o legătură între expunerea la niveluri ridicate de hormoni masculini în timpul vieţii intrauterine şi creşterea riscului de a dezvolta anumite afecţiuni legate de vârstă.
 
Un corp activ pentru o minte activă
 
Toate persoanele care au luat parte la studiu au vorbit despre importanţa de a te păstra cât mai activ fizic şi mental. Robert, unul dintre subiecţii analizaţi consideră că secretul longevităţii sale se află în faptul că a muncit din greu toată viaţa.
 
Citeşte continuarea în CSID
 
Vă recomandăm şi aceste articole: