Codul secret prin care va fi anunţată moartea reginei Marii Britanii

20 03. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii a ajuns la venerabilă vârstă de 90 de ani, fiind cel mai longeviv monarh britanic (65 de ani de domnie până în prezent). În cazul morţii reginei Elisabeta a-II-a a Marii Britanii există o procedură standard. Primul anunţat este premierul britanic, căruia îi va fi transmisă de către consilieri fraza ,,podul din Londra a căzut,” relatează Unilad. 

După ce prim-ministrul primeşte vestea, acelaşi mesaj este transmis şi către celelalte 36 de ţări din Commonwealth. 

În momentul în care regina va muri, Marea Britanie va întra într-o perioadă de doliu de 12 zile, iar prezentatorii din domeniul media vor purta haine negre.

Regina Elisabeta a-II-a utilizează şi în timpul vieţii diferite coduri secrete pentru a-şi exprima dorinţele către consilierii săi. 

Unul dintre cele mai cunoscute este codul poşetei, relatează Royal Central.

 Atunci când regina termină o discuţie cu un oaspete, îşi mută geanta de pe un braţ pe altul, acest gest îi avertizează pe consilierii care intervin şi încheie conversaţia. Dacă este implicată într-o conservaţie plictisitoare, tot ce trebuie să facă este să-şi aşeze geanta pe masă sau să-şi rotească veregheta. În urma gesturilor, consilierii intervin prompt pentru încheierea discuţiei. 

,,Ar fi foarte îngrijorător să discuţi cu regina şi să vezi că îşi mută geanta de pe o mână pe alta,” a declarat istoricul regal Hugo Vickers. ,,La scurt timp, cineva va veni şi va spune: ‘Domnule, arhiepiscopul din Canterbury ar dori să vă întâlnească.’ ”

Dacă se află în cadrul unei întălniri la Palatul Buckingham din care doreşte să iasă are un dispozitiv ascuns care alertează consilierii, care intervin şi scot musafirii din cameră. 

Fondatoarea Beaumony Etiquette, Myka Meier, a dezvăluit că regina nu este singura persoană care utilizează poşeta pentru scopuri unice. Myka Meir a declarat că ducesa de Cambridge îşi ţine poşeta cu ambele mâini pentru a evita strângerile de mână. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Imaginea cu Regina Elisabeta pe care mulţi nu şi-ar fi închipuit să o vadă la 90 de ani. Cum a fost surprinsă într-un parc din domeniul regal
 
Regina Ana. a fost înmormântată la Curtea de Argeş
 
Vocea Reginei Maria, ”Regina Soldat” – VIDEO
 
De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?