Două râuri sacre din India au fost declarate ,,entităţi vii” şi au aceleaşi drepturi precum oamenii. Practicile morbide care se petrec pe ele în numele credinţei

23 03. 2017, 01:00

Decizia oficială a Indiei este precedată de cea a în care parlamentul din Noua Zeelandă a recunoscut răul Whanganui ca fiind o entitate vie, fiindu-i oferite aceleaşi drepturi legale precum cele ale locuitorilor de pe malul răului, informează IFL Science. 

În prezent, răurile Gange şi Yamuna beneficiază de aceleaşi drepturi precum oamenii. 

,,Răurile ne-au oferit susţienere fizică şi spirituală din timpuri străvechi,” a declarat tribunalul. ,,Acestea susţin atât viaţa cât şi resursele naturale, sănătatea şi starea de bine a întregii comunităţi. Răurile Gange şi Yamuna, respiră, trăiesc şi susţin comunităţile de la munte până la mare,” au adăugat membrii instanţei. 

De şi este considerat sacru de către miliarde de indieni, răurile sunt extrem de poluate. Conform unor rapoarte peste 500 de milioane de litri de poluanţi sunt deversaţi în răul Gange, zilnic. Apele răului fiind toxice pentru aproximativ 450 de milioane de locuitori de pe malurile apei. 

În 2008 aproximativ 50 de imagini realizate de un grup de turişti care au petrecut câteva luni în India au fost făcute publice. Imaginile sunt înfricoşătoare, dar locuitorii Indiei şi guvernul ţării nu consideră că este ceva înneregulă cu fluviile sacre, conform Planet Custodian. În lume, India este unică, având o diversitate cultură şi socială. Iar turiştii apreciază astfel de destinaţii, precum Varanasi. Deşi răul Gange este considerat sacru pentru hinduşi, este extrem de poluat, în apele sale fiind deversate deşeuri menajere, chimicale, fecale de vacă şi cadavre parţial arse. 

Zilnic oamenii îşi fac nevoile în apele răului în timp ce alte persoane se spală în aceiaşi apă.  În ianuarie 2015, peste 100 de cadavre, inclusiv copii au eşuat într-o zonă cu apă de mică adâncime a răului Gange. Cadavrele aflate în descompunere erau devorate de câinii şi păsările din zonă. Majoritatea locuitorilor din India apelează la aruncarea cadavrelor în apă deoarece nu îşi permit arderea lor în crematoriu. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Ramanem fara apa -Seaca raurile lumii
 
Cel mai mare festival religios din lume
 
Podurile vii din Cherrapunji (FOTO/VIDEO)
 
India si Pakistanul incep Razboiul Cepelor ?