Boala misterioasă de care se îmbolnăvesc copiii refugiaţi din Suedia atunci când află că vor fi deportaţi

05 04. 2017, 18:00

Atunci când află că urmează să fie deportaţi în ţările lor de origine, copiii intră într-un fel de comă, spun specialiştii.

Medicii vorbesc despre un „sindrom al resemnării” care se manifestă prin imposibilitatea de mişcare şi lipsă de tonus. Aceştia nu sunt capabili să bea sau să mănânce, nu vorbesc şi nu reacţionează la stimul fizici sau durere, potrivit Gândul.

Se crede că problema este specifică refugiaţilor din zona Scandinaviei, acolo unde ar fi fost răspândită încă de la începutul acestui secol.

Unii dintre ei rămân imobilizaţi la pat, trebuind mutaţi cu ajutorul scaunelor cu rotile şi hrăniţi cu ajutorul unui tub.

Testele au arătat însă că refugiaţii nu au probleme neuronale, iar medicii tind să creadă că acest sindrom este un fel de „moarte voită”.

Acest fenoment a mai fost constatat în lagărele de concentrare naziste, atunci când mai mulţi prizonieri şi-au pierdut orice speranţă şi au cedat.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce mor româncele cu zile. Boala care ucide 10 femei în fiecare zi, dar care ar putea fi depistată la o simplă analiză gratuită
 
Boala Celiacă. Simptomele care arată că ai putea avea o afecţiune mai gravă decât o simplă durere de stomac
 
Stephen Hawking, singurul om din lume care a reuşit să trăiască peste 50 de ani cu această boală cruntă
 
Boala care nu te mai lasă să dormi niciodată. O maladie ereditară căreia oamenii de ştiinţă nu i-au găsit leacul