Cum puteţi să reduceţi consumul de carburant

27 05. 2017, 15:30

Iată paşii:

1. Verificaţi presiunea în pneuri

Trebuie să ştiţi că pneurile neumflate la presiunea nominală pot duce la creşterea consumului cu circa 3%. De aceea, e bine să verificaţi cât ma des presiunea din pneuri, o valoare nominală ajutându-vă să obţineţi un consum sensibil mai scăzut. Pe lângă faptul că evitaţi uzura accentuată a cauciururilor şi chiar posibile explozii de cauciuc, scrie Promotor.ro.


2. Scăpaţi de obiectele inutile din maşină

Orice obiect în minus înseamnă o masă mai redusă a maşinii, ceea ce înseamnă un consum mai mic. Ar fi util să scăpaţi de lucrurile de care nu aveţi nevoie în utilizarea zilnică – chiar dacă, luate separat, ar fi hilar să credem că portul de CD-uri sau manualul de service ar putea duce la scăderea consumului, dacă le adunaţi se poate ajunge la o economie de câteva kilograme importante, care înseamnă câteva zeci de grame de combustibil economisiţi la fiecare kilometru.

3. Nu turaţi motorul

Încercaţi să vă ţineţi în frâu pornirile viteziste sau de competiţie la semafor. La plecarea de pe loc turaţi mai puţin motorul şi plecaţi mai uşor de pe loc, pentru a nu consuma mai mult decât necesar. În aceste vremuri, sintagma „grăbeşte-te încet” ar trebui să fie regulă generală. Schimbarea treptelor ar fi bine să se realizeze la limita inferioară a turaţiei optime (cam la 2.500 rpm la motoarele pe benzină, respectiv 2.000 rpm la motoarele diesel).

Citeşte mai multe pe Promotor.ro