De ce e bine să evitaţi arsurile solare

02 07. 2017, 16:00

“Nu este o problemă dacă ne expunem la soare puţin, ocazional, dar arsurile sunt nu doar extrem de neplăcute, ci şi foarte periculoase. Recomandăm tuturor celor care iubesc soarele să fie atenţi, să folosească produse bune cu protecţie solară. Şi îi mai sfătuiesc să-şi monitorizeze pielea din când în când: dacă observă o aluniţă nouă sau o excrescenţă, care nu se vindecă sau sângerează, să meargă la medic”, spune medicul american Glen Goldman, profesor şi expert în tratarea cancerului de piele prin microchirurgie Mohs, citat de Gândul.

În România, cancerele cutanate sunt depistate mai ales la persoanele peste 60 de ani, care nu s-au protejat în tinereţe împotriva ultravioletelor. Cele mai expuse sunt cele cu pielea deschisă, fenotip 2, care au stat mult în aer liber, care au lucrat în soare şi care nu s-au protejat niciodată. Contează şi moştenirea genetică, însă prejudecăţile şi amânarea vizitei la medic fac cele mai multe victime.

“Toată viaţa am fost atentă cu sănătatea mea şi mi-am făcut mereu toate analizele. Şi pentru leziunea de pe obraz, pe care o am de dinainte de Revoluţie, ar fi trebuit să vin mai repede la doctor. Dar am auzit de la lume că nu se umblă la aşa ceva. Abia când a început să sângereze, m-am decis să vin la control”, a mărturisit una dintre pacientele operate de către medicul Mihaela Leventer.

Milioane de persoane primesc anual, la nivel mondial, diagnosticul de cancer cutanat. Boala se poate vindeca dacă este depistată la timp prin biopsie şi dacă este tratată prin metode performante precum microchirurgia Mohs..