Stephen Hawking: Oamenii vor transforma Terra într-un ”glob de foc”, în mai puţin de 600 de ani

09 11. 2017, 10:00

Hawking a făcut această anticipare prin intermediul unei înregistrări video la un summit din Beijing, scrie Mediafax.

El a declarat că „oamenii vor trebui să îndrăznească să păşească acolo unde nimeni nu a ajuns”, dacă doresc ca umanitatea să mai supravieţuiască unui alt milioan de ani.

”Suprapopularea planetei până în 2600 şi creşterea puterii de consum vor transforma Pământul într-o minge de foc”, conform profesorului de la Universitatea Cambridge.