Renault prezintă EZ-ULTIMO, maşina de lux a viitorului, la Paris Auto Show

06 10. 2018, 15:30

EZ-ULTIMO este cel mai nou concept de maşină complet electrică de la Renault, aceasta fiind dedicată companiilor care oferă servicii de transport de lux. A fost prezentată drept o soluţie extravagantă pentru servicii de ride-sharing, hoteluri de cinci stele sau aeroporturi, pentru a transporta clienţii cu buzunare adânci dintr-un loc în altul. Design-ul său exterior şi interior este impresionant, fiind realizat numai din materiale scumpe.

La interior, maşina este realizată să arate ca un apartament parizian de lux, cu decoraţiuni din marmură şi elemente confecţionate din lemn şi piele, în timp ce la exterior beneficiază de un design inspirat de clasicul model Renault Reinastella din 1928, adus în secolul 21. Vorbim despre o maşină de 5,8 m lungime, cu o formă aerodinamică, care poate găzdui trei persoane în condiţii de lux.

Tehnologia integrată în această maşină este impresionantă, fiind capabilă de autonomie de nivel 4, adică poate conduce singură, fără intervenţia unui şofer, atât pe autostradă, cât şi prin oraşe aglomerate. Bateria care alimentează motorul electric beneficiază de încărcare wireless, iar sistemul de condus autonom este echipat cu mai multe camere, un radar, un LiDAR şi senzori pe toate părţile, pentru a asigura o experienţă de transport excelentă. Vorbim despre un sistem de amortizoare care poate detecta denivelările şi care poate fi acţionat automat pentru a anticipa mişcările maşinii. Acesta este folosit şi pentru a înclina maşina la urcare şi coborâre.

Citeşte continuarea pe go4it