”Atenţia specială” pe care femeile însărcinate o primesc la locul de muncă are efecte negative pe termen lung

06 10. 2019, 18:00

Să oferi locul din metrou sau autobuz unei femei însărcinate este un gest considerat dezirabil în societatea noastră. Totuşi, după cum arată un studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea Memphis şi Universitatea Massachusetts, astfel de gesturi de curtoazie au şi o latură negativă, în funcţie de contextul social în care apar.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că gesturile de curtoazie pe care o femeie însărcinată le primeşte la locul de muncă, sarcini mai puţine şi/sau mai uşoare, diminuează şansele ca respectiva femei să se întoarcă la muncă după ce a născut, notează Medicalxpress.

Cercetătorii care au colaborat pentru realizarea acestui studiu au vrut să afle modul în care sexismul binevoitor, născut din concepţiile tradiţionale asupra rolurilor de gen, afectează modul în care femeile însărcinate se raportează la carierele lor în timpul sarcinii şi după ce au născut.

Studiul a folosit un eşantion de 105 femei însărcinate care au completat o serie de chestionare săptămânal, timp de nouă luni de la naştere. Întrebările la care trebuiau să răspundă făceau trimitere la comportamentele generoase la muncă din partea colegilor: sarcini mai puţine şi/sau mai uşoare, încercarea de a reduce impactul veştilor negative ş.am.d.. De asemenea, unele întrebări vizau modul în care acest tipuri de interacţiuni le făceau să îşi evalueze capacităţile de lucru.

După ce au analizat răspunsurile primite, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că femeile, indiferent de modul în care se raportau la ajutorul primit din partea colegilor, au început să aibă o părere mai rea despre ele şi despre capacitatea lor de muncă. Atunci când femeile au raportat că ajutorul primit are un efect negativ asupra productivităţii la locul de muncă, încrederea în sine a fost şi mai mult afectată. Mai mult, după cum explică cercetătorii implicaţi, o astfel de scăderea a încrederii în sine era corelată cu o probabilitate mai mare de a nu se întoarce la muncă.

Din cauza constrângerilor sociale, această formă de sexism poate trece nedetectată, mai ales că nu ia o formă negativă, dar, după cum arată acest studiu, poate avea efecte la fel de negative precum sexismul cu care suntem obişnuiţi.

Citeşte şi:

Cele mai folosite adjective pentru a descrie femeile şi bărbaţii, potrivit unui algoritm care a ”citit” 3,5 milioane de cărţi

Sexismul poate avea efecte negative majore asupra bărbaţilor

Stereotipurile culturale sexiste afectează femeile care lucrează în domeniul ştiinţei

Cât de diferiţi sunt bărbaţii de femei şi invers? Iată 10 deosebiri identificate de ştiinţă!