SpaceX a lansat cu succes 60 de sateliţi Starlink

30 01. 2020, 19:09

Al treilea zbor al rachetei Falcon 9, care transporta alte 60 de sateliţi Starlink, a început la ora 9:06. Toţi sateliţii au fost amplasaţi cu succes, la aproximativ o oră de la decolare, a informat space.com.

Săptămâna trecută, condiţiile de vânt puternic din atmosferă au obligat compania privată de zboruri spaţiale să amâne lansarea misiunii Starlink-3.

SpaceX, înfiinţată în 2002 de omul de afaceri Elon Musk, a lansat în 2019 proiectul Stalink – o reţea de sateliţi de ultimă generaţie, care ar trebui să le asigure celor de pe Terra acces nelimitat la internet de bandă largă. Compania SpaceX a anunţat că această reţea va fi mărită la 12.000 de sateliţi.

Atunci când compania SpaceX a lansat prima serie de sateliţi, mulţi astronomi au fost surprinşi să descopere că dispozitivele erau strălucitoare şi interferează cu investigaţiile oamenilor de ştiinţă. De atunci, savanţii încearcă să evalueze impactul pe care sateliţii de mici dimensiuni îl au asupra vizibilităţii spaţiului cosmic, potrivit Mediafax.