Descoperire sinistră făcută de salvamontiști pe Vârful Ţarcu, la 2.190 metri

14 07. 2020, 14:00

Cei care merg pe munte sunt pregătiți întotdeauna pentru eventuale suprize, care nu țin neapărat de vreme sau de prezența vreunor animale. Însă salvamontiștii din Caraș-Severin au dat peste ceva cu totul neașteptat.

Salvamontiștii din Caraș-Severin au găsit o urnă mortuară pe vârf de munte.

„Când mergi pe munte ești pregătit să întâlnești necunoscutul și eventualele surprize. E ceva unic ce am găsit noi la amplasarea stâlpului cu tablă de pe Vf. Țarcu. Oarecum a fost șocant să găsim această urnă mortuară. Desigur, am respectat dorința defunctului și urna a fost așezată într-un loc unde poate să rămână pe veci, fără să mai poată fi deranjat”, scriu salvamontiștii.

Cei de la Serviciul de Vuluntariat Montan Caraş-Severin au găsit urna în timp ce înlocuiau panoul care indică Vârful Ţarcu, aflat la 2.190 de metri.

Munții Țarcu, parte a Carpaților Meridionali

Conform inscripției de pe urnă, este vorba despre un bărbat mort anul trecut, probabil un iubitor al  muntelui.

Aflați în partea vestică a Carpaților Meridionali, Munților Țarcu sunt alcătuiți din patru masive principale, Țarcu-Căleanu, Baicu-Nedeia și Pietrii-Petreanu (cunoscut și ca Bloju), care formează culmea principală, și Muntele Mic (cu altitudinea maximă de 1.802 m, atinsă de vârful omonim) situat la vest de aceaste trei unități montane.

Altitudinea maximă a masivului este atinsă în vârfurile Căleanu, cu 2.192 m (2.190 după alte surse), Țarcu, cu 2.190 m, și Pietrii cu 2.162 m.

În munții Țarcu predomină sisturile cristaline slab metamorfozate, străpunse de masive granitice, și formațiunile vechi, paleozoice și mezozoice, ce alcătuiesc soclul regiunii. În timpul mișcărilor tectonice ample din cretacicul mediu, continuate și desăvârșite în cretacicul superior, acest soclu rigid a fost încălecat de o pânză de acoperire alcătuită din șisturi cristaline puternic metamorfozate în adâncime. În timpul îndelungatei perioade de eroziune care a urmat, aceasta pânză a fost fragmentată și înlăturată în mare parte.