Marea Britanie acuză serviciile ruse că încearcă să sustragă date despre vaccinuri anticoronavirus. Răspunsul Kremlinului

17 07. 2020, 12:00
Sursa foto: Unsplash

Hackeri angajaţi probabil de serviciile secrete ruse au lansat atacuri cibernetice asupra unor organizaţii din Marea Britanie, SUA şi Canada care încearcă să dezvolte vaccinuri anticoronavirus, susţin autorităţile britanice, potrivit BBC.

Centrul Naţional britanic pentru Securitate Cibernetică (NCSC) susţine că hackerii care comit atacurile acţionează „aproape sigur în cadrul serviciilor de informaţii ruse”.

Centrul Naţional britanic pentru Securitate Cibernetică nu a dezvăluit ce organizaţii medicale au fost atacate şi nici dacă au fost sustrase informaţii. NCSC a subliniat că cercetările pentru dezvoltarea unui potenţial vaccin anti-Covid-19 nu au fost obstrucţionate de aceste atacuri cibernetice.

„Este total inacceptabil că serviciile de informaţii ruse îi atacă pe cei care lucrează pentru a combate pandemia de coronavirus. În timp ce alţii îşi urmăresc interesele egoiste prin comportamente neraţionale, Marea Britanie şi aliaţii fac munca grea de a găsi un vaccin şi a proteja sănătatea globală”, a declarat Dominic Raab, ministrul britanic de Externe, potrivit Mediafax.

Avertismente similare despre astfel de atacuri informatice au fost emise şi de Direcţia canadiană pentru Securitatea Comunicaţiilor (CSE), de Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului american pentru Securitate Internă şi de Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA).

Rusia a respins acuzațiile

Administraţia Vladimir Putin a respins acuzaţiile Marii Britanii privind presupusele ingerinţe electorale ruse şi tentative de sustragere a datelor despre dezvoltarea unor vaccinuri anticoronavirus.

„Nu avem informaţii despre cine ar ataca cibernetic companii farmaceutice sau centre de cercetare din Marea Britanie. Dar putem spune un lucru în mod sigur: Rusia nu are nicio legătură cu aceste tentative. Nu acceptăm astfel de acuzaţii, nici obişnuitele acuzaţii privind interferenţe în alegerile din 2019”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Radio Sputnik şi de agenţia RIA Novosti.

Kremlinul consideră lipsite de fundament acuzaţiile formulate de Guvernul de la Londra, a subliniat Dmitri Peskov.