Profituri de vis pentru cei mai mari producători de energie din România. Se apropie de rezultate istorice

22 09. 2021, 12:00
Sursa foto: Pixabay

Cei mai mari producători de energie din România, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, ambii de stat, se îndreaptă spre rezultate istorice, profiturile acestora putând fi folosite pentru compensarea facturilor.

Hidroelectrica şi-a bugetat pentru anul acesta 1,12 miliarde de lei, dar ar putea încheia anul cu 2,5 – 2,8 miliarde de lei (circa 500-600 de milioane de euro), conform estimărilor ZF.

Calculele au fost făcute pornind de la bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, preţurile medii estimate pentru 2021 pentru energia vândută pe contractele la termen şi estimările privind evoluţia producţiei. Re­zultatul net estimat este dublu faţă de cel de anul trecut şi de 2,5 ori mai mare faţă de cel bu­getat, la o producţie prognozată de17 TWh, cu 16% mai mare faţă de cea din 2020.

„Producţia companiei ar putea ajunge anul acesta la 17 TWh, pe fondul unui prim semestru foarte bun. Este greu de stabilit cum vor evolua lucrurile în a doua parte a anului, dar pragul de 17 TWh poate fi atins şi chiar depăşit“, spun surse din companie.

Principală măsură de protecţie a consumatorilor în faţa scumpirilor

În cursul primelor şase luni ale anului 2021 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, în creştere cu 77,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 1,7 miliarde de lei (345 milioane de euro), în creştere cu 109,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

La Nuclearelectrica, estimările din acest moment indică tot rezultate record. Astfel, compania ar putea termina anul cu un profit net de 800 de milioane de lei (circa 160 de milioane de euro), potrivit estimărilor ZF, făcute pe baza datelor publice şi progno­zelor legate de evoluţia preţului mediu pe contractele la termen.

Producătorul de energie nucleară a avut după primele şase luni ale anului un profit net de 385 de milioane de lei (circa 78 de milioane de euro), profitul net bugetat pentru întreg anul fiind de 562 de milioane de lei (115 milioane de euro). La Hidroelectrica, statul român deţine un pachet de 80% din acţiuni şi un procent similar (82%) din Nuclearelectrica, scrie Ziarul Financiar.

Astfel, de la Hidroelectrica statul ar putea lua din profitul de anul acesta sume cuprinse între 200 şi 400 de milioane de euro, în funcţie de rata de repartizare a profitului, iar la Nuclearelectrica sumele ar putea fi cuprinse între 60 şi 110 de milioane de euro, în funcţie de rata de repartizare a profitului.

În cazul în care statul va alege compensarea facturilor la energie ca principală măsură de protecţie a consumatorilor în faţa scumpirilor, atunci profiturile marilor producători de energie ar putea deveni sponsorii acestei decizii.